FOTO Ivaylo Petev, antrenorul Universității Craiova, în doliu. Cum au reacționat jucătorii olteni după golurile înscrise cu Poli Iași

Ivaylo Petev, antrenorul Universității Craiova, în doliu. Cum au reacționat jucătorii olteni după golurile înscrise cu Poli Iași Superliga

Momente grele pentru antrenorul bulgar al Universității Craiova, la meciul cu Poli Iași, de sâmbătă după-amiază. 

  • Momente triste pe arena "Ion Oblemenco". Cu inima amputată de durere, Ivaylo Petev a stat pe bancă Universității. 
  • Petev a dat dovadă de autocontrol într-o situație extrem de grea. 

Ivaylo Petev a aflat că i-a murit tatăl chiar înaintea meciului cu Poli Iași 

Ivaylo Petev, antrenorul numit de Mihai Rotaru, trece prin momente cumplite. Chiar înaintea partidei de pe Ion Oblemenco, împotriva celor de la Poli Iași, de sâmbătă după-amiază, tehnicianul oltenilor a aflat că tatăl său a încetat din viață. Cu ochii în lacrimi, Petev le-a spus jucătorilor și oficialilor, potrivit informațiilor Sport.ro, că rămâne la meci să stea pe bancă și abia apoi va pleca în Bulgaria. 

Camerele TV nu au insistat pentru a-l suprinde în prim-plan, însă jucătorii olteni au pregătit un moment care să arate atașamentul și sprijinul pentru antrenorul Universității. Și după ce Alex Mitriță a marcat primul gol, dar și după reușita lui Ante Roguljic, fotbaliștii grupării de pe Ion Oblemenco s-au dus spre banca tehnică și l-au îmbrățișat pe Ivaylo Petev. 

  • Ivaylo Petev Antrenorul Universitatii Craiova In Doliu Cum Au Reactionat Jucatorii Dupa Golurile Inscrise

Cu un zâmbet discret, Petev s-a lăsat copleșit de emoții și după meleul în care a fost 'prins' de propriii jucători, s-a așezat pe bancă. Imediat după fluierul de final al primei reprize, antrenorul a sprintat către vestiare. 

Din informațiile Sport.ro, la finalul partidei fotbaliștii Craiovei și-au propus să meargă fiecare pentru a-l îmbrățișa pe antrenorul greu încercat. 

Universitatea Craiova - Poli Iași joacă sâmbătă după-amiază într-un meci din etapa a 20-a Superligii. 

Exemplul Ovidiu Hațegan

În trecut, Ovidiu Hațegan a arbitrat meciul Germania - Olanda 2-2, în 2018, cutremurat de durere. Arădeanul aflase la pauză că mama sa a încetat din viață. La final a fost îmbrățișat de căpitanul Olandei, Virgil van Dijk, și a izbucnit în lacrimi. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!