Ivaylo Petev, fără menajamente după eșecul de pe ”Ion Oblemenco”
Cele două echipe s-au întâlnit în etapa #22 din primul eșalon al României, pe stadionul ”Ion Oblemenco”. La capătul celor 90 de minute, Farul Constanța a reușit să înregistreze toate cele trei puncte.
Ivaylo Petev, fără menajamente după eșecul de pe ”Ion Oblemenco”
Ivaylo Petev, antrenorul principal al oltenilor, a vorbit după meci despre evoluția elevilor săi și a subliniat faptul că Universitatea Craiova continuă să reproducă aceleași greșeli. De asemenea, tehnicianul a evidențiat că în a doua parte a partidei băieții săi au jucat mult mai bine decât în prima repriză.
”Din păcate, continuăm să facem greșeli mari. Am avut situația în care am egalat și apoi am primit rapid un gol. Repriza a doua a fost mult mai bună decât prima. Am avut multe situații în care puteam să dăm gol, dar norocul ne-a întors spatele.
La primul gol a fost vinovat primul stopper, iar cel de-al doilea stopper la al doilea gol. La goluri suntem vinovați cu toții, trebuie să mai marcăm cel puțin un gol în cea de-a doua repriză. Numărul nouă (n.r. Louis Munteanu) a jucat singur în atac, iar portarul (n.r. Marian Aioani) a fost impecabil. Cei doi au făcut ca Farul să câștige partida.
El este jucătorul cheie (n.r. Alex Mitriță), au fost situații, dar nu a avut norocul să marcheze. Și ceilalți 10 trebuie să joace, nu putem să ne bazăm doar pe el. O să analizăm și o să vedem ce trebuie să fie schimbat”, a spus Ivaylo Petev după meci.
Universitatea Craiova - Farul Constanța 1-2
Rivaldinho a deschis scorul în minutul 14, iar Alexandru Crețu a restabilit egalitatea în minutul 36. Tot în prima parte, Louis Munteanu a adus victoria Farului, în minutul 43.
Campioana en-titre a urcat, așadar pe loc de play-off. Farul ocupă acum locul șase cu 33 de puncte. Nouă victorii, șase rezultate de egalitate și șapte înfrângeri au înregistrat elevii lui Gheorghe Hagi în Superliga României, până acum.
De cealaltă parte, Universitatea Craiova a ratat șansa să o devanseze pe Rapid București și să revină pe locul trei în clasament. Oltenii au obținut până acum 34 de puncte și se situează pe locul patru cu nouă victorii, șapte remize și șase eșecuri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News