Ivaylo Petev, OUT de la Universitatea Craiova? Cine l-ar putea înlocui în Bănie

Ivaylo Petev, OUT de la Universitatea Craiova? Cine l-ar putea înlocui în Bănie Superliga
Universitatea Craiova a înregistrat două eșecuri săptămâna trecută, 0-1 cu Oțelul și 0-2 împotriva lui FCSB, iar oltenii și-au luat adio de la Cupa României, dar și de la titlu, cel mai probabil.

Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, s-a arătat foarte dezamăgit în timpul meciului cu FCSB de pe Arena Națională, iar omul de afaceri ar lua acum în calcul demiterea lui Ivaylo Petev și aducerea unui alt antrenor.

Gică Craioveanu: "Așa se vorbește, că va fi schimbat antrenorul la Universitatea Craiova"

Gică Craioveanu, fostul președinte de imagine al Universității Craiova, a fost și el pe Arena Națională pentru a urmări meciul contra lui FCSB și spune că l-a văzut pe Mihai Rotaru foarte supărat. "Așa se vorbește", a spus Craioveanu când a fost întrebat dacă formația olteană ar urma să schimbe antrenorul.

"Pentru mine, cea mai mare dezamăgire a fost în Cupa României. Era un trofeu în joc, chiar dacă era unul minor. Dorinel a pregătit senzațional meciul, a știut unde să ne blocheze, n-am avut nicio opțiune de victorie, niciuna! Tot timpul avem această speranță când începe campionatul, dar dezamăgitre după dezamăgire.

(n.r - întrebat dacă se schimbă antrenorul la Craiova) Așa se vorbește, dar nu știu. Și Mike (n.r - Mihai Rotaru) era foarte supărat. Bine, îți dai seama, toți eram supărați și triști după meci", a spus Gică Craioveanu, la Digisport.

  • Eliminată din Cupa României, Universitate Craiova speră la o clasare pe podium în Liga 1 pentru a prinde competițiile europene. Oltenii sunt pe 3, cu 31 de puncte, la egalitate cu a doua clasată CFR Cluj și la 10 lungimi în spatele liderului FCSB.

Marius Șumudică, la Universitatea Craiova în locul lui Petev?

O variantă pentru banca tehnică a Universității Craiova ar putea fi Marius Șumudică, antrenor liber de contract după despărțirea de Gaziantep.

Într-un interviu acordat în urmă cu două săptămâni la Fanatik, Șumudică spunea că "Mihai Rotaru mi-a spus următorul antrenor al Universității Craiova, peste o lună, o săptămână, nu știu, va fi Șumudică. Dacă voi fi liber".

Rămâne de văzut dacă Universitatea Craiova va decide să renunțe la Ivaylo Petev cu șapte etape rămase din play-off și dacă Mihai Rotaru se va îndrepta către Marius Șumudică, așa cum i-ar fi promis tehnicianului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!