"Jalnic". Laszlo Dioszegi nu s-a ferit de cuvinte după a treia înfrângere consecutivă a lui Sepsi OSK

Jalnic . Laszlo Dioszegi nu s-a ferit de cuvinte după a treia înfrângere consecutivă a lui Sepsi OSK Superliga

Sepsi OSK a pierdut în deplasare, cu Farul Constanța, scor 2-1, într-un meci contând pentru etapa a 11-a din Superliga României.

În urma acestui rezultat, formația covăsneană a ajuns la trei înfrângeri consecutive în campionat și a coborât pe locul nouă în clasament, cu două partide mai puțin disputate. 

Laszlo Dioszegi, nemulțumit de jocul echipei

Patronul de la Sepsi OSK a declarat că nu înțelege ce se întâmplă cu echipa antrenată de Liviu Ciobotariu și că urmează să aibă o discuție cu jucătorii pentru a identifica problemele cu care se confruntă și care au dus la evoluțiile sub așteptări din ultimele meciuri. 

"Forma o vede toată lumea. Ceva scârțâie. Deci se vede și din cer că ceva nu merge. Încă nu știm ce, dar ceva nu merge. Meciul pe care l-am văzut aseară a fost jalnic. Deci, cel puțin, eu personal am fost foarte dezamăgit de tot ce am văzut.

Trebuie să discutăm săptămâna asta să vedem ce spun și băieții. Care sunt problemele, dar ceva este. În fine, avem foarte mulți accidentați, dar nu putem să dăm vina întotdeauna pe cei care nu joacă. Cei care joacă trebuie să pună amprenta pe teren și să arate că și ei sunt la fel cum sunt ăia, așa-zișii titulari.

Trebuie să depistăm care sunt problemele. Acum nu putem să spunem nici de oboseală. Vă dați seama, au primit cinci zile. Au stat acasă. Nu pot să spună (n.r. jucătorii) că n-au avut vacanță. 

N-am legat zece pase între noi, ce zece, n-am legat cinci pase între noi. Nu pot să fiu mulțumit, deci nu asta e valoarea. Cel puțin nu cred că putem să fim mulțumiți la ceea ce am văzut ieri", a declarat Laszlo Dioszegi, potrivit iAM Sport

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!