Jovan Markovic a anunțat obiectivul Universității Craiova după victoria cu Rapid
Universitatea Craiova a obţinut prima victorie din play-off-ul Superligii, scor 3-1 cu Rapid, pe teren propriu, în etapa a patra.
Rapid a rămas în zece oameni din minutul 14, când Valentin Costache a primit al doilea cartonaş galben, pentru un fault la Ştefan Vlădoiu. Chiar şi aşa, oaspeţii au reuşit să deschidă scorul, prin atacantul croat Marko Dugandzic (minutul 30 - penalty), după un henţ comis în careu de Alexandru Creţu.
Universitatea Craiova a egalat prin Alexandru Cîmpanu (minutul 38), cu un şut superb la colţul lung. Jovan Markovic (minutul 82) a adus echipa gazdă în avantaj, după ce portarul Horaţiu Moldovan a respins şutul lui Alexandru Creţu, iar Ante Roguljic a închis tabela (minutul 90+2), după o minge recuperată de Andrei Ivan.
Rapid a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie, două egaluri şi patru eşecuri. În sezonul regulat, Rapid s-a impus la Craiova cu 1-0, iar în retur scorul a fost egal, 2-2.
Ce a declarat Jovan Markovic după Universitatea Craiova - Rapid 3-1
"Eu tot timpul încerc să-mi fac treaba, chiar dacă sunt rezervă sau titular, vreau să marchez și să-mi ajut echipa. Am muncit, am ratat foarte mult. A părut un meci ușor, dar a fost foarte greu.
Așteptam de mult victoria, sperăm să câștigăm și meciurile următoare. Podiumul e obiectivul, dar la final se trage linie și vedem unde ne aflăm. E un Paște fericit și pentru suporteri și pentru noi", a spus Markovic la finalul partidei.
Universitatea Craiova rămâne pe poziția a patra, cu 32 puncte, la două puncte în spatele lui FCSB care joacă pe teren propriu, cu Farul Constanța. De partea cealaltă, Rapid ocupă locul cinci, cu 28 de puncte.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News