Jovan Markovic, făcut praf după Hermannstadt - Unirea Slobozia
FC Hermannstadt - Unirea Slobizia s-a încheiat 1-1, în a treia etapă din SuperLiga României.
Cele două echipe și-au dat întâlnire vineri saeră de la ora 19:00 la Sibiu, pe Stadionul Municipal. La capătul celor 90 de minute, FC Hermannstadt și Unirea Slobozia au împărțit punctele.
Jovan Markovic, făcut praf după Hermannstadt - Unirea Slobozia
Ionel Dănciulescu, fost internațional român, a avut o reacție dură în urma evoluției lui Jovan Markovic de la Sibiu. Fotbalistul a intrat la pauza meciului în locul lui Chițu.
”Evoluție dezamăgitoare. Nu știu dacă a câștigat vreun duel cu cei de la Slobozia. E al doilea meci, primul în care a jucat titular. Hermannstadt suferă. Alta era exprimarea echipei cu Paraschiv în teren”, a spus Ionel Dănciulescu, potrivit DigiSport.
Marius Măldărășanu, în schimb, i-a luat apărarea lui Jovan Markovic la capătul celor 90 de minute, la flash-interviu.
”Markovic, știe toată lumea, nu mai e nevoie de opinia mea, are calitate. Ce le-am cerut și lui și lui Chițu este să dea 10% în plus față de ce au dat până acum. Cariera lui a suferit sau cel puțin consider că, pentru el, atât timp cât a vrut să vină aici, poate să îl ajute.
Ajungi într-un moment în care te poți plafona. Are o vârstă bună, Craiova poate să îl valorifice. Mă bucur că a vrut să vină, îl văd fericit”, a spus Măldărășanu.
Unirea Slobozia e pe doi cu cinci puncte (o victorie și două rezultate de egalitate), în timp ce FC Hermannstadt se situează pe locul 11 cu două puncte (o înfrângere și două remize).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News