"Jucatorii o sa sufere!" Avertismentul unui antrenor din Liga 1 despre reluarea campionatului
Echipele din Liga 1 nu vor avea o perioada indelngata de pregatire inainte de a reveni pe teren.
Leo Grozavu, antrenorul de la Sepsi, spune ca nu a mai trait o asemenea perioada si este speriat pentru sanatatea jucatorilor. Acesta asteapta cu nerabdare intoarcerea fotbalului romanesc, insa vrea ca totul sa se intample in conditii de siguranta.
"Nu imi aduc aminte de o perioada in care jucatorii sa stea atat de mult. Majoritatea o sa sufere, iar daca nu avem un timp de a ne antrena si a intra in forma vor fi probleme fizice. Jucatorii ne intreaba cand pot reveni, dar nu stim ce sa le spunem. Fac orice doar sa vina la pregatire. E destul de dificil pentru cei care stau la apartament.", a declarat Grozavu la Digi Sport.
Antrenorul este sceptic si in ceea ce priveste aplicarea unor reguli de care s-a vorvit in strainatate, precum carantinarea jucatorilor in anumite centre pana la finalul competitiei. "Parerea mea este ca e greu sa aplicam regulile de care se vorbeste in alte tari.", a adaugat Grozavu.
Leo Grozavu si-a inceput cariera de antrenor in 2003 si a fost principal la FC Botosani, Petrolul Ploiesti sau Gaz Metan Medias. A venit la Sepsi anul trecut si se lupta pentru ramanera in Liga 1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News