Jucătorii remarcați de Elias Charalambous după victoria cu Farul Constanța! Ce a spus de Musi și Phelipe
FCSB a trecut cu 3-2 de Farul Constanța, în etapa cu numărul cinci din Superliga, obținând prima victorie din acest sezon al Superligii.
Golurile partidei au fost marcate de Marius Ştefănescu (42'), Darius Olaru (88', 90+4' - penalty), respectiv Ionuţ Vînă (5'), Narek Grigorian (44').
La finalul meciului, Elias Charalambous și-a felicitat jucătorii pentru evoluție, punctând totuși că echipa va trebui să fie mai atentă pe viitor pentru a nu mai primi goluri ușoare.
Charalambous, mulțumit de evoluția echipei
"Vreau să-i felicit pe băieți pentru atitudine, a fost foarte important că nu și-au pierdut concentrarea, chiar dacă egalasem. Din punctul meu de vedere, am controlat jocul, ei au avut două șanse și au dat două goluri. Meritam aceste trei puncte.
Mă îngrijorează aceste goluri pe care le luăm, goluri ușoare. Am câștigat meciul, s-a terminat, ne bucurăm acum, dar în patru zile avem un meci important pentru club, avem nevoie de toată lumea.
Olaru este foarte important, mă bucur că a înscris, la fel cum mă bucur și pentru Ștefănescu. Panțîru a fost foarte mult accidentat, a avut probleme, dar acum a arătat că e pregătit, mă bucur foarte mult.
Accidentările fac parte din joc. Doctorii o să verifice care sunt problemele lui Alexandru Musi și Luis Phelipe", a spus Elias Charalambous.
În urma acestui rezultat, FCSB a urcat pe locul șapte în clasament, cu cinci puncte, în timp ce Farul Constanța se află pe zece, cu patru puncte.
Etapa următoare, FCSB întâlnește Poli Iași pe teren propriu, în timp ce Farul Constanța va primi vizita lui FC Hermannstadt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News