FOTO ȘI VIDEO Jucătorii Universității Craiova, cu capul plecat după 0-3 în Ghencea
Cele două cluburi s-au înfruntat pe stadionul „Steaua” din Ghencea în a opta etapă din noul sezon al Superligii. FCSB a evoluat extrem de bine și a obținut toate cele trei puncte, în fața Universității Craiova care a arătat neputincioasă pe Ghencea.
Jucătorii Universității Craiova, cu capul plecat după 0-3 în Ghencea
După ce s-a încheiat meciul, ambele galerii au mai rămas câteva minute pe stadion. În timp ce la FCSB fanii cântau și aplauda, iar jucătorii se bucurau alături de suporteri, jucătorii Universității Craiova plecau capul în fața galeriei după 0-3 cu FCSB.
E a doua înfrângere consecutivă a grupării din Bănie în fața vicecampioanei României. Sezonul trecut, FCSB s-a impus cu 2-1 pe 30 aprilie în fața oltenilor, în play-off-ul Superligii României.
Pentru Universitatea Craiova e al doilea eșec consecutiv și din campionat. Etapa precedentă, echipa pregătită de Laurențiu Reghecampf a fost înfrântă în deplasare, la Ovidiu, de Farul Constanța, scor 0-2.
FCSB - Universitatea Craiova 3-0
FCSB s-a distrat pe Ghencea cu Universitatea Craiova. Toate cele trei goluri au fost înscrise în prima repriză, când vicecampioana României a dat startul recitalului încă din minutul 13 al partidei.
Darius Olaru a deschis scorul, din pasa lui Octavian Popescu. În minutul 21, Alex Băluță l-a servit pe Risto Radunovic, care a înscris fără nicio problemă. Cuplul Popescu - Olaru a reapărut pe finalul primei reprize. Darius a realizat „dubla” în minutul 45 și a închis tabela de marcaj.
În urma victoriei, FCSB s-a distanțat la două puncte de ocupanta poziției a doua din clasament, CFR Cluj. Roș-albaștrii se află în vârf cu 18 puncte, în timp ce Universitatea Craiova se situează pe locul patru cu 14 puncte.
Echipele de start
- FCSB: Târnovanu - Crețu, Dawa, Ngezana, Radunovic - Ovidiu Popescu, Șut, Olaru - Băluță, Compagno, Octavian Popescu
- Universitatea Craiova: Popescu - Nchama, Zajkov, Badelj, Bancu - Kurtic, Screciu - Crețu, Baiaram, Mitriță - Ivan
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News