Jucătorul care nu s-a mai prezentat la reuniunea echipei FCU Craiova: "Postează poze de prin cluburi"
FCU Craiova se confruntă cu o situație deosebită înainte de startul noului sezon.
Convocat pentru meciurile echipei naționale, Terell Ondaan (28 de ani) nu s-a mai întors din Guyana și nu s-a prezentat la reuniunea de la FCU Craiova.
Mijlocașul le-ar fi transmis oficialilor olteni că este accidentat, însă directorul sportiv al clubului a declarat că jucătorul lipsește nemotivat.
În sezonul trecut, Ondaan a jucat în 24 de meciuri pentru FCU Craiova și a marcat un gol, pasând decisiv de două ori.
Terell Ondaan nu s-a prezentat la reuniunea de la FCU Craiova
"La început, Ondaan a fost plecat la echipa națională, dar, ulterior, nu a mai respectat programul echipei noastre și nu s-a mai prezentat deloc la antrenamente. Nu a mai venit nici în cantonament cu noi, în Austria. El este un jucător aflat în continuare sub contract cu FC Universitatea, dar nu își mai respectă acest contract.
Lipsește nemotivat de la echipă, iar în urmă cu câteva zile ne-a contactat să ne spună că are niște probleme medicale. Însă, noi observăm că el își postează pe rețelele de socializare, fără nicio reținere, poze de prin cluburi cu prietenii.
Noi avem un regulament intern foarte bine stabilit la echipă, iar Ondaan trebuie să își asume și deciziile pe care clubul și le rezervă să le ia împotriva sa. Iar lucrurile în privința sa sunt sunt foarte clare. Un astfel de comportament nu îl permitem niciunui jucător și este clar că vom lua măsuri", a spus Robert Săceanu, pentru ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News