Jucătorul care o obligă pe FCSB să schimbe sistemul: "E excepțional, arată prea bine!"
FCSB a obișnuit în ultimele sezoane să apeleze exclusiv la sistemul 4-3-3, însă situația se poate schimba din sezonul următor.
Vicecampioana pare hotărâtă să treacă la 4-2-3-1 din sezonul următor, cel puțin la anumite meciuri. Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, spune că a rămas impresionat de forma arătată de Malcom Edjouma la antrenamente, iar mijlocașul francez o forțează practic pe echipa bucureșteană să apeleze la un sistem cu doi închizători.
Malcom Edjouma, jucătorul care o obligă pe FCSB să treacă la 4-2-3-1
Lângă Malcom Edjouma ar urma să apară Adrian Șut, un fotbalist care a arătat bine în sezonul trecut și are parte de susținerea patronului.
"Ce văd acum este că un jucător adus în iarnă și care n-a intrat rău, dar care la un moment dat pierduse echipa în sistemul 4-3-3, e vorba de Edjouma, care arată excepțional. Dacă arată așa, iar Șut arată și el foarte bine, nu cred că ne vom permite luxul ăsta, cred că vom juca cu ambii titulari. Să schimbăm sistemul în principiu, da. E foarte bine să avem două sisteme. Arată prea bine, chiar prea bine!
Dacă îi ai pe toți, cineva va sta și nu va fi Olaru care va sta și nici Octavian. Olaru poate să joace și dreapta, orice. Noi am tras concluziile pripit după un meci în care am vrut să-l folosim acolo, cu Craiova la București. Dar e jucător prea bun", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Edjouma nu este singurul jucător care l-a impresionat pe Mihai Stoica la antrenamentele de după reunirea lotului, oficialul lui FCSB nominalizându-i și pe Mihai Lixandru, revenit din împrumutul de la CS Mioveni, și Joyskim Dawa, transferat de la FC Botoșani.
"Lixandru nu cred că va mai pleca de la noi. Se antrenează perfect. E foarte greu să-i lași să plece, că ai nevoie de așa ceva, chiar dacă sunt de sacrificiu.
Dawa are viteză neașteptat de bună și coordonare. Să nu fiu înțeles greșit, dar mulți africani au probleme de coordonare foarte mari. La el, chiar Neubert mi-a zis: 'Urmărește-l, e surprinzător ce coordonare bune are", a mai spus Stoica.
Cum ar putea arăta FCSB în sistemul 4-2-3-1
- Târnovanu - Crețu, Dawa, Bouhenna, Radunovic - Șut, Edjouma - Olaru, Oct. Popescu, Coman - Tănase
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News