Jucătorul de la FCSB, la a treia operație după accidentarea suferită în urmă cu aproape un an! Mesajul transmis fanilor + Când revine pe teren
Unul dintre fotbaliștii FCSB-ului continuă să aibă probleme medicale și a ajuns la a treia operație în decurs de mai puțin de un an.
Ionuț Panțîru (25 ani) s-a operat din nou în urma accidentării pe care a suferit-o în luna aprilie a anului trecut. Fundașul a suferit o ruptură a ligamentelor genunchiului și a fost operat de două ori, în Italia, însă a avut nevoie de o nouă intervenție medicală.
FCSB a anunțat pe contul oficial al clubului că fotbalistul de 25 de ani a fost supus unei noi intervenții chirurgicale. Totodată, timpul de recuperare al jucătorului se estimează a fi de aproximativ șapte luni, ceea ce înseamnă că fundașul ar putea reveni pe teren în startul următorului sezon.
Ionuț Panțîru, operat pentru a treia oară după accidentarea suferită
„După cele două operații efectuate în Italia, în urma accidentării suferite anul trecut, Ionuț Panțîru a avut nevoie de o nouă intervenție chirurgicală pentru condropatie rotuliană grad IV.
Jucătorul a fost operat, la Monza Metropolitan Hospital, de Dr. Ion Bogdan Codorean, care a efectuat un implant de cartilaj. Intervenția a fost un succes, perioada estimată de recuperare fiind de aproximativ șapte luni.
Clubul nostru este alături de Ionuț și îi dorește să revină cât mai curând pe terenul de fotbal!”, se arată în anunțul făcut de FCSB pe pagina oficială.
Mesajul lui Ionuț Panțîru pentru fanii FCSB după operație
Jucătorul a postat pe contul său de Instagram un mesaj pentru cei de la FCSB și pentru fanii roș-albaștrilor, în care se arată nerăbdător pentru revenirea în teren.
„Vă mulțumesc pentru tot și vă iubesc! Abia aștept să revin alături de voi, de echipă și să cânt după victorii alături de cei mai frumoși suporteri din țară”, a scris Panțîru pe Instagram.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News