Jucatorul dorit de Becali la FCSB si-a facut deja planul: "Am incredere in ce mi-a spus!" Cum ar putea ajunge sa semneze cu ros-albastrii
Florin Stefan (25 ani) se afla pe lista lui Gigi Becali.
Fundasul central si-a reziliat contractul cu Sepsi, dupa mai bine de trei ani in care a evoluat pentru clubul din Sf. Gheorghe, iar acum este in cautarea unei echipe.
Gigi Becali si-a exprimat in repetate randuri interesul pentru Florin Stefan, insa sunt sanse mari ca fotbalistul sa nu semneze cu FCSB, dupa cum a dezvaluit chiar Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi.
Finantatorul a marturisit cum a ajuns la un acord cu fundasul, dar si ce i-a spus acesta in legatura cu viitorul sau.
"Florin Stefan a avut caracterul, de o jumatate de an, sa spuna ca telul lui de viata nu este legat de Sepsi de acum incolo si ca vrea sa plece in strainatate. Acum, sa vedem ce se intampla si cu el. L-am lasat sa plece mai devreme, sa plece in vacanta, pentru ca daca un jucator nu e cu capul la clubul nostru, degeaba il tinem si degeaba intra si pe teren ca nu poate sa dea 100% si asa am considerat, impreuna cu el, stand la masa, ca asa este cel mai bine si pentru el, sa plece mai repede in vacanta, si pentru noi ca daca nu e aici cu capul, de ce sa fim cu unul in plus?
Eu nu cred ca va ajunge la FCSB! Cel putin, eu am incredere in el, in ceea ce mi-a spus el, ca el vrea sa plece in strainatate, dar viata de fotbalist… daca nu primeste oferta din strainatate, trebuie sa mearga si el undeva, deci nu exclud varianta ca pleaca la FCSB, dar nu cred totusi", a spus Laszlo Dioszegi pentru ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News