Jucătorul lui CFR Cluj se retrage după meciul cu FCSB! A câștigat cinci titluri alături de echipa din Gruia 

Jucătorul lui CFR Cluj se retrage după meciul cu FCSB! A câștigat cinci titluri alături de echipa din Gruia  Superliga

FCSB și CFR Cluj se întâlnesc în ultima etapă din acest sezon, într-un meci fără miză, în contextul în care ardelenii au câștigat titlul în urmă cu o etapă.

Meciul de la Buzău este unul cu totul special pentru Ovidiu Hoban (39 ani), care se retrage din fotbal. Astfel, mijlocașul va disputa ultimul său meci din carieră împotriva roș-albaștrilor și are șanse mari să înceapă partida din postura de titular, informează GSP

Fotbalistul nu a mai jucat din luna septembrie, de la duelul din Cupa României, împotriva Universității Craiova, 0-1, însă a decis ca finalul acestui sezon să fie și ultimul al carierei pentru el. 

Ovidiu Hoban, campion de cinci ori alături de CFR Cluj 

Ovidiu Hoban a debutat în Liga 1 în 2004, în tricoul Universității Craiova, unde a fost transferat de la FK Clausen. Mijlocașul român a jucat doar jumătate de sezon pentru olteni, iar apoi a fost transferat la Bihor Oradea, unde a rămas până în iulie 2005, când a semnat cu Gaz Metan Mediaș. 

Șapte ani a petrecut Hoban la gruparea medieșeană, iar în ianuarie 2012 a semnat cu U Cluj, unde a stat până în vara aceluiași an. În iulie 2012, fotbalistul s-a transferat la Petrolul, iar doi ani mai târziu a semnat cu Hapoel Beer Sheva, din Israel, unde a jucat timp de trei ani. 

În iulie 2017 a semnat cu CFR Cluj, pentru care a jucat 133 de meciuri, timp în care a marcat 7 goluri și a oferit 9 assist-uri. 

  • 30 de prezențe la națională a bifat Ovidiu Hoban în carieră, având și un gol marcat. 
  • 11 trofee a câștigat în carieră, cinci titluri cu CFR Cluj, două cu Hapoel Beer Sheva, Cupa României cu Petrolul, Super Cupa Israelului cu Hapoel și Super Cupa României cu CFR de două ori. 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!