VIDEO Jucătorul pe care Mihai Stoica pariază: „Îmi pun speranțe foarte mari în el!” Managerul FCSB recunoaște: „Am avut decepții!”

FCSB nu a făcut nicio mutare pe piața transferurilor în pauza competițională. 

Roș-albaștrii nu au făcut transferuri noi în această fereastră, iar asta se datorează faptului că Gigi Becali a anunțat că nu mai investește în echipă, cel puțin până nu îi este garantat titlul sau prezența în cupele europene. 

Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, a fost prezent la un eveniment caritabil în cadrul campaniei „Umple golul din viața ta!”, iar acolo a vorbit despre absența transferurilor, dar și despre tinerii de perspectivă pe care FCSB-ul îi are.

  • Jucatorul Pe Care Mihai Stoica Pariaza Zimi Pun Sperante Foarte Mari In El Managerul Fcsb Recunoaste Zam

„Nu prea sunt mari mișcări în iarnă pe nicăieri. Newcastle, care amenința că va face selecționata lumii l-a luat pe Trippier, nu știu dacă a mai luat pe altcineva. Lumea ia în vară, când ai timp și să îi vezi, și să faci jocuri amicale. Nu cred că suntem noi pregătiți, din niciun punct de vedere, cu pauză atât de scurtă în iarnă. 

Înțeleg că e un calendar foarte aglomerat, dacă echipa națională ajunge să joace în 12 zile 4 meciuri, s-au schimbat multe”, a declarat Mihai Stoica. 

Mihai Stoica: „În el îmi pun speranțe foarte mari!” 

Întrebat despre tinerii jucători de la FCSB care vor atrage atenția în următoarea perioadă, oficialul roș-albaștrilor a vorbit despre portarul Alexandru Maxim, cel care a tot fost în atenția publică în ultimele zile, dar și despre Matei Tănasă. 

Atacantul de 16 ani a fost adus de la Didi Junior Iași și joacă la juniorii FCSB-ului, alături de fratele său, Andrei Tănasă. Pe lângă calitățile jucătorului, Mihai Stoica a mai remarcat la el și faptul că este un jucător cuminte și cu capul pe umeri. Managerul FCSB-ului a punctat faptul că în ultimul timp a fost decepționați de unii dintre jucătorii echipei cu potențial, care s-au lăsat afectați de viața extrasportivă. 

„S-a vorbit și s-a scris mult în ultima vreme de portar, de Alexandru Maxim. La sfârșitul lunii face 15 ani. La cum arată cred că nu numai din punct de vedere fizic, dar are o motricitate ieșită din comun. O să vedem cum va crește, nu o să mai crească foarte mult, că trebuie să schimbe sportul, dar la momentul ăsta arată foarte bine. 

Matei Tănasă este un jucător în care îmi pun speranțe foarte mari, acum am început să mai iau în calcul și o altă componentă, pe care nu o luam înainte, anume cum se comportă în afara orelor în care se antrenează sau joacă. 

Am avut decepții în ultima vreme, jucători în care avem foarte mare încredere, din cauza vieții extrafotbalistice puțin mai tumultoasă, nu spun ca atunci cum era pe vremuri, acum e suficient să pierzi noaptea jucându-te. Nici nu poți să te lupți cu patima jocurilor video, alții care ne depășesc la nivel psihologic le-au inventat și știu să creeze dependență. 

Acum mă gândesc la jucători și la latura asta, în ceea ce îl privește pe Matei Tănasă, riscurile sunt spre zero, e un copil cuminte”, a spus managerul roș-albaștrilor.   

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!