Jucătorul pe val care ratează Petrolul - FCSB: "E o pierdere pentru noi"
Petrolul Ploiești - FCSB, meci contând pentru etapa a 14-a din Liga 1, se joacă sâmbătă, de la ora 20:30.
La partida de pe Ilie Oană, Petrolul nu se va baza pe Alexandru Musi. Mijlocașul în vârstă de 19 ani, care traversează o formă excelentă în Liga 1, nu are drept de joc împotriva formației de care aparține, FCSB.
Alexandru Musi ratează Petrolul - FCSB
Florin Pîrvu, antrenorul Petrolului, recunoaște că absența lui Musi este o pierdere importantă pentru echipa sa, însă s-a gândit deja la alte variante pentru înlocuirea jucătorului eligibil pentru regula U21.
"Cred că s-a adaptat foarte bine aici. A fost primit foarte bine aici, se simte foarte bine la noi, iar al are niște evoluții care sunt apreciate aici. Este o pierdere, e clar că ne lipsește, dar cine îi va lua locul cu siguranță va face treabă foarte bună.
M-am gândit cu cine îl voi înlocui pe Musi. Avem variante, iar cel care va intra acolo am încredere că va face ca lipsa lui Alex Musi să nu se simtă așa mult", a spus Florin Pîrvu, înainte de Petrolul - FCSB.
Alexandru Musi (19 ani) este împrumutat de FCSB la Petrolul până la finalul acestui sezon. În actuala stagiune, mijlocașul a fost titular în toate cele 13 partide ale ploieștenilor, a marcat trei goluri și a oferit trei pase decisive.
Cea mai recentă reușită a lui Musi a venit chiar în ultima etapă, contra Universității Craiova, meci câștigat de Petrolul cu 3-1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News