Kader Keita a fost cumpărat de CFR Cluj în ianuarie 2024, de la Sivasspor, pentru 120.000 de euro. Ivorianul s-a impus imediat printre titulari, însă în acest sezon a fost folosit ceva mai rar de Dan Petrescu, de multe ori fiind inclusiv rezervă neutilizată.
Cu un contract valabil până în iunie 2026, Keita a spus că i-ar plăcea să revină în campionatul Turciei, chiar dacă ”totul este bine la CFR Cluj”, așa cum a declarat într-un interviu oferit pentru publicația turcă Fanatik. În primul an la CFR Cluj, Kader Keita a jucat în 39 de partide, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Kader Keita, mijlocașul CFR-ului, poveste din perioada de la Sivasspor
Născut în Coasta de Fildeș, Keita a rămas atașat de Turcia, unde a jucat timp de doi ani. În interviul acordat pentru publicația turcă, mijlocașul defensiv a abordat și un subiect sensibil, care a născut multe controverse în ”Țara Semilunei”, într-un meci jucat de Sivasspor contra celor de la Galatasaray în sezonul 2022/ 2023.
Echipa sa a marcat în acel meci, dar unul dintre goluri i-a fost anulat. Totul a fost pus pe seama faptului că Galatasaray a fost ajutată de arbitri la respectiva fază, iar la final a reușit să câștige meciul multipla campioană. Reușita care nu a fost validată a dat naștere unor reacții dure încă din timpul întâlnirii, iar Kader Keita și-a adus aminte că antrenorul său de la acea vreme, Riza Calimbay, voia să îl bată pe arbitrul central.
”Când am venit în Turcia, prima persoană care mi-a dat o șansă a fost Riza. A fost un om foarte important pentru mine! Chiar dacă lucrurile nu au mers așa cum mi-am dorit după aceea... .
Am o amintire de povestit despre el, dintr-un meci cu Galatasaray. M-a pregătit toată săptămâna înainte de meci, se aștepta la multe de la mine. În meci, arbitrul nu ne-a acordat un gol, iar antrenorul Riza a vrut să se bată cu arbitrul.
Ce s-a întâmplat atunci, a fost o nedreptate, nu mi-a venit să cred! Antrenorul Riza este în general o persoană calmă, dar după meci a fost foarte supărat din cauza arbitrajului”, a transmis mijlocașul CFR-ului, într-un interviu pentru publicația turcă Fanatik.