La ce speră rapidiștii după ce FCSB s-a distanțat la 11 puncte în Liga 1
Giuleștenii completează podiumul cu 36 de puncte.
FCSB se situează pe primul loc în sezonul regulat al Superligii României cu 47 de puncte. CFR Cluj ocupă locul doi cu 36 de puncte, fiind la egalitate cu Rapid București, care a înregistrat până acum nouă victorii, nouă rezultate de egalitate și patru înfrângeri după 22 de etape desfășurate.
La ce speră rapidiștii după ce FCSB s-a distanțat la 11 puncte în Liga 1
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid București, a vorbit despre situația giuleștenilor din clasament și a subliniat faptul că titlul încă nu e jucat și că speră ca diferența să se micșoreze în următoarele etape.
”Nu, asta ar însemna că nu mai jucăm. Vom lupta să o ajungem, vom încerca să-i ajungem. Noi credem în șansa noastră, dar vom lupta să-i ajungem din urmă.
Dacă vor fi mai mult de 5 puncte va fi greu. Noi sperăm ca în aceste etape să micșorăm distanța”, a spus Victor Angelescu, potrivit DigiSport.
Pentru Rapid București urmează derby-ul cu Dinamo București de sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 20:00. Confruntarea va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.
Câte bilete oferă Dinamo pentru suporterii Rapidului
Dinamoviștii nu uită ce s-a întâmplat în meciul tur din Giulești, atunci când fanilor ”roș-albi” nu le-a fost permis accesul cu coregrafia, astfel că aceștia au decis să nu intre la meci.
Chiar dacă, inițial, s-a zvonit că Rapid va avea la dispoziție 5.000 de bilete pentru derby-ul cu Dinamo, adică o peluză întreagă, se pare că șefii gazdelor ar fi revenit asupra deciziei.
Astfel, giuleștenii vor fi susținuți de 2.800 de fani, cifră care reprezintă 5% din capacitatea stadionului. Andrei Nicolescu, administratorul special din ”Ștefan cel Mare”, a argumentat decizia luată.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News