Lacatus: "Daca il vom pierde pe Stancu, vom fabrica altul!" Ce zice de obiectivul lui Gigi: semifinalele Europa League
Lacatus a anuntat ca e dispus sa-l dea pe Stancu din iarna daca vor veni oferte. El e sigur ca Steaua va fabrica un nou golgeter:
"Daca e sa-l pierdem pe Bogdan Stancu, vom fabrica altul. Il vom cumpara! Bogdan este intr-o forma sportiva foarte buna, trebuie sa ramana cu picioarele pe pamant, sa-si vada lungul nasului ca si pana acum, dupa felul cum se pregateste, cum joaca. Oferte vor fi foarte bune pentru el, important e sa stie cum sa aleaga."
Becali a anuntat dupa prima victorie a Stelei intr-o Grupa de Cupa Europeana in ultimii 4 ani ca viseaza la semifinalele Europa League. Lacatus e mai rezervat:
"Nu putem spune ca suntem favoriti la calificare, au crescut insa sansele. Avem meciuri foarte grele la Napoli si acasa cu Liverpool. Nu mi-am facut niciun calcul, vom trata ambele jocuri serios si incercam sa scoatem maxim din aceste meciuri. Pana la meciul cu Liverpool mai sunt o groaza de meciuri de disputat in campionat si in Cupa."
"Am facut un joc bun cu Utrecht, chiar daca in prima repriza i-am permis adversarului sa faca un joc bun. "
"Semifinalele ar fi ceva extraordinar. Nici nu am trecut de grupe si ne gandim la semifinale. Steaua a mai ajuns acolo si de-asta se gandeste Gigi Becali la aceasta performanta. Important e sa avem o constanta in joc si apoi ne gandim la primavara europeana."
Lacatus a vorbit si despre dubla cu Rapid din Cupa si campionat:
"Nu va fi deloc usor cu Rapid, e o echipa buna cu un fotbal spectaculos, o echipa care a strans 25 de puncte in clasament, nu va fi deloc usor. "
"Va fi mai greu cu Rapid decat cu Utrecht, sper sa inteleaga asta si jucatorii. O sa jucam in deplasare ambele meciuri cu Rapid, fanii nu vor fi numerosi pentru noi, iar Rapid practica un fotbal mai bun decat Utrecht acum."
Avem o problema cu Apostol, dar sper sa gasim inlocuitori si sa luam 3 puncte cu Rapid. Cu Surdu nu e nicio problema medicala.
"In campionat poti reveni dupa o infrangere, dar in Cupa nu mai ai nicio sansa, e un singur joc. ", a spus Lacatus la Sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News