Laszlo Balint a vrut să-și dea demisia de la UTA: „Este o echipă blestemată! Are nevoie de un sobor de preoți!”
UTA nu a mai izbutit să câștige din luna octombrie a anului trecut.
Rapid și UTA s-au întâlnit în etapa cu numărul 23 din Liga 1. Chiar dacă au avut un om în plus din minutul 39, când Junior Morais a văzut cartonașul roșu, și au intrat la cabine cu avantaj grație penalty-ului transformat de Ubbink, arădenii nu au putut să obțină cele trei puncte.
Marzouk a egalat pentru elevii lui Mihai Iosif, în minutul 76, cu o lovitură de cap, și i-a adus Rapidului un punct nesperat.
La finalul partidei, Bogdan Apostu dezvăluit că Laszlo Balint a dorit să-și dea demisia după înfrângerea cu Gaz Metan Mediaș, 0-1, din etapa trecută, doar că oficialii clubului arădean nici nu au vrut să audă de acest lucru. De asemenea, după numărul mare de ocazii pe care le irosește, impresarul a numit-o pe UTA ghinionista campionatului.
Apostu: „N-am văzut o echipă care să aibă atât de multe ocazii și să nu marcheze”
„Nu e în pericol postul lui Balint. Vă spun în premieră. După meciul trecut, când a fost înjurat de unii dintre suporteri, Balint mi-a cerut să vorbesc cu conducerea, să-și prezinte demisia. Meszar nu a vrut să audă de așa ceva, pentru că echipa joacă și a avut ghinion.
E o echipă blestemată, n-am mai văzut o echipă care să aibă atât de multe ocazii și să nu marcheze. N-ar avea nevoie doar de un preot Balint, ci de un sobor de preoți”, a declarat Bogan Apostu la finalul meciului dintre Rapid și UTA Arad.
În urma acestei remize, UTA ocupă locul 10 în clasament, cu 28 de puncte, și are șanse tot mai mici să prindă playoff-ul, în timp ce Rapid se poziționează pe 7, cu 33 de puncte.
Clasamentul Ligii 1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News