Laszlo Boloni a vorbit la superlativ despre Gică Hagi
Cu Gheorghe Hagi pe banca tehnică, Farul Constanța a reușit să câștige ediția 2022/23 a Superligii României.
A fost primul titlu al echipei de la malul mării din istoria clubului. Gică Hagi a reușit să se impună în primul eșalon al României încă din penultima etapă, când Farul Constanța a învins-o pe FCSB cu 3-2.
Laszlo Boloni a vorbit la superlativ despre Gică Hagi
Laszlo Boloni, care a reușit să promoveze cu Metz în Ligue 1, a vorbit despre performanța lui Gică Hagi, despre care a avut doar cuvinte de laudă, remarcând faptul că tehnicianul a reușit să conducă aproape tot campionatul.
„Noi talente avem în fotbalul românesc, dar nu avem oameni care să lucreze cu aceste talente. E o problemă cu instruirea instruitorilor!
Cine și cum îi antrenează pe acești jucători care trebuie să ajungă la nivel internațional. Din acest punct de vedere, jos pălăria față de Gică Hagi! Ce a făcut ca să conduci campionatul aproape 80%, să fii în față și să nu cedezi. Cu toate acestea, ce greu este ca jucătorii care pleacă din România să convingă în fotbalul internațional.
Chiar și lui Gică îi lipsește acest ceva. Eu știu cum se numește acest ceva, dar nu vrea să intru în detalii. Să mergi la o echipă precum UTA sau ASA Târgu Mureș și să lucrezi, asta cere foarte mult timp și niște condiții.
Este Gică Hagi, care are o idee, indiferent că unii spun că lucrează bine sau rău. Mai spuneți-mi încă o echipă care are un astfel de plan, măcar de la A la D, nu de la A la Z, să fie lucrurile puse la punct. Mă refer la fotbalul românesc, în Franța sunt puse lucrurile la punct deosebit de bine”, a spus Laszlo Boloni la televiziunea DigiSport.
Fost fotbalist internaţional, antrenorul Ladislau (Loţi, László) Bölöni s-a născut, la 11 martie 1953, la Târgu Mureş şi a copilărit la Târnăveni. În 1967 a debutat la echipa Chimica Târnăveni, unde a jucat până în 1969. Este şi medic stomatolog.
Farul Constanța, în perioada de mercato
Farul Constanța a terminat pe prima poziție cu 53 de puncte. După 10 etape disputate în play-off-ul primului eșalon al României, Farul Constanța a înregistrat șase victorii, trei rezultate de egalitate și o înfrângere.
Veniri - Amine Benchaib (25 de ani / mijlocaș ofensiv / Belgia, Maroc / CS Mioveni / liber de contract), Diogo Queiros (24 de ani / fundaș central / Portugalia / FC Famalicao / liber de contract), Marco Borgnino (25 de ani / mijlocaș stânga / Argentina, Italia / Atletico de Rafaela / liber de contract), Rivaldinho (28 de ani / atacant / Brazilia / CSU Craiova / liber de contract), Nicolae Carnat (25 de ani / extremă dreapta / România / CS Mioveni / liber de contract), Damien Dussaut (28 de ani / fundaș dreapta / Martinica, Franța / liber de contract), Fabio Vianna (24 de ani / fundaș stânga / Portugalia / CFC Argeș / liber de contract), Ionuț Vînă (28 de ani / mijlocaș central / România / CSU Craiova / liber de contract), Zorhan Bassong (24 de ani / fundaș stânga / Canada, Belgia / CFC Argeș / liber de contract), Ștefan Pacionel (24 de ani / mijlocaș central / România / CSA Steaua / liber de contract)
Reveniri după împrumuturi - Florian Haită (22 ani / extremă dreapta / România / FC "U" Cluj), David Matei (18 ani / fundaș dreapta / România / Unirea Dej), Răzvan Matiș (22 de ani / extremă stânga / România / Unirea Dej), Gabriel Buta (21 de ani / fundaș central / România / Unirea Dej), Robert Mustacă (20 de ani / extremă dreapta / România / Unirea Slobozia), Denis Bujor (18 ani / extremă dreapta / România / Unirea Slobozia), Ștefan Bodișteanu (20 de ani / mijlocaș ofensiv / România / CSA Steaua), Alexandru Sima (21 de ani / fundaș stânga / România / CSA Steaua), Antonio Vlad (22 de ani / fundaș central / România / Corvinul Hunedoara), Alexandru Georgescu (21 de ani / fundaș dreapta / România / Gloria Bistrița), Denis Curea (19 ani / mijlocaș stânga / România / CSC Dumbrăvița), Alexandru Pop (23 de ani / extremă dreapta / România / Unirea Dej), Alexandru Negrean (22 de ani / mijlocaș central / România / SCM Zalău)
Plecări - Vlad Morar (29 de ani / atacant / România / contract încheiat) *, Carlo Casap (24 de ani / mijlocaș central / România / contract încheiat), Rolandas Baravykas (27 de ani / fundaș dreapta / Lituania / contract încheiat), Denis Alibec (32 e ani / atacant / România / contract încheiat), Ștefan Bodișteanu (20 de ani / mijlocaș ofensiv / România / Oțelul Galați / împrumutat)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News