Laszlo Dioszegi s-a lămurit după ce l-a văzut pe Marius Ștefănescu la FCSB: ”Degeaba ne ascundem după degete”

Laszlo Dioszegi s-a lămurit după ce l-a văzut pe Marius Ștefănescu la FCSB: ”Degeaba ne ascundem după degete” Superliga

Marius Ștefănescu (25 de ani) a fost cel mai scump transfer realizat de FCSB în această perioadă de mercato.

Pentru a-l aduce de la Sepsi OSK, Gigi Becali a plătit nu mai puțin de 1,3 milioane de euro, astfel că așteptările din partea finanțatorului campioanei sunt pe măsură.

Până acum, evoluțiile lui Marius Ștefănescu nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor patronului, astfel că acesta l-a și criticat de câteva ori în spațiul public.

Laszlo Dioszegi, finanțatorul de la Sepsi OSK, a tras o singură concluzie după ce a urmărit ”toate meciurile” în care Marius Ștefănescu a evoluat pentru FCSB.

Laszlo Dioszegi a vorbit despre Marius Ștefănescu

„Ștefănescu este un băiat sensibil. Poate din cauza faptului că s-a gândit că atunci când îi merge la FCSB o să fie la fel cum e la noi și deja toți băieții o să primească la fel cum a fost la noi, o să-i fie ușor să marcheze și să dea pase de goluri. 

Eu am văzut toate meciurile. Nu pot să spun că a jucat rău și nici nu pot să spun că a jucat cum a jucat la noi. Fiecare jucător are nevoie de timp, să se adapteze la noua echipă, la noua schemă a echipei, la antrenor, la staff. Consider că încă mai are timp să vedem ce se întâmplă în continuare.

(...)

Este un tip care, eu așa consider, nu înghite așa de bine dacă este certat. Am văzut că a fost certat, acum degeaba ne ascundem după degete. A fost certat de vreo două ori. Consider că din cauza asta nu mai dă randamentul scontat. Nu pot să spun că e orgolios. O să vedem asta în următoarele etape, ce o să facă pe teren, dar jucătorii sunt ca ouăle”, a spus Dioszegi, la Fanatik.ro.

În acest sezon, Marius Ștefănescu a evoluat în șapte meciuri pentru cei de la FCSB, în toate competițiile, reușind să înscrie un gol și să ofere o pasă decisivă.

FCSB, în această perioadă de mercato

Antrenor - Elias Charalambous (confirmat)

Veniri - Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), William Baeten (FCU Craiova /  gratis), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)

Reveniri după împrumuturi - Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)

Plecări - Florinel Coman (Al Gharafa / 5.25 milioane de euro), Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Matei Tănasă (Poli Iași / gratis), Cătălin Gogor (Șelimbăr / gratis), Eduard Rădăslăvescu (Farul / gratis), Dan Spătaru (Chiajna / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat), Alexandru Maxim (Voluntari / împrumutat)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!