Pe 31 decembrie, portarul de 27 de ani a devenit tată, iar bucuria familiei a fost împărtășită și de întreaga comunitate a clubului din Bănie.
Un nou membru în familia alb-albastră
Universitatea Craiova a anunțat cu entuziasm vestea pe pagina oficială de Facebook, dezvăluind și numele băiețelului. Laurențiu și Alexandra Popescu au decis să-și numească fiul Aris Ioachim Popescu.
„Laurențiu Popescu a devenit, de astăzi, tătic! Felicitări din partea familiei alb-albastre și bine ai venit pe lume, Aris Ioachim Popescu!”, a fost mesajul postat de clubul craiovean.
Primele fotografii alături de superba mămică
Proaspăta mămică, Alexandra Popescu (ex-Lăcătușu), a împărtășit pe Instagram primele imagini cu micuțul Aris Ioachim, însoțite de un mesaj emoționant:
„Cea mai frumoasă zi din viața noastră, cele mai frumoase sentimente și trăiri. Nu am cum să descriu în cuvinte sentimentele pe care le-am avut când te-am auzit pentru prima dată și când te-am simțit pentru prima dată la piept.
Ești perfect, copilul nostru, și îți mulțumim că ne-ai ales să îți fim părinți. Îți promitem să ne dedicăm cu totul ție, în viața asta, minunea noastră. Ești Totul pentru noi și suntem binecuvântați să te avem. Ai fost dorința noastră, iar acum te ținem în brațe. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile și ne-a oferit cel mai frumos cadou. Te iubim necondiționat!”
Laurențiu și Alexandra Popescu, care s-au cunoscut în 2019 și s-au căsătorit în 2023.