Lazar: "Daca nu castigam acum e clar ca nu meritam sa jucam in cupele europene, la nationala e ALTA mentalitate!"
Rapidistii vor juca pe teren cu Poli Iasi, dar cu urechile la meciul dintre Urziceni si Steaua, care va decide viitorul echipei din Giulesti.
Lazar: "Nu plec din Giulesti. Avem contracte cu Rapid. Nu ne intrebati pe noi, intrebati conducerea!"
Maftei: "Speram ca Unirea Urziceni sa faca un meci bun cu Steaua sa iasa campioana si sa ne ajute astfel si pe noi!"
"Ne dorim ca aceasta etapa sa se joace doar pe teren si sa nu mai apara un alt caz valiza. Nu am auzit de asa ceva, am zis doar sa nu mai apara un astfel de caz. Ar fi normal sa se joace doar pe teren", a spus Hizo, facand referire la ultima etapa a editiei 2007-2008 a Ligii I, cand Gigi Becali a intentionat sa motiveze financiar adversara echipei CFR Cluj.
In 7 mai 2008, in ziua etapei a XXXIV-a, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a retinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani apartinand finantatorului Gigi Becali, care se presupune ca urmau sa ajunga la jucatorii Universitatii Cluj daca acestia ar fi obtinut cel putin un egal in meciul cu concitadina CFR si Steaua ar fi devenit campioana.
Viorel Hizo a mentionat ca Rapid nu merita sa joace in viitoarea editie a Ligii Europa daca nu castiga partida cu Poli Iasi, programata, miercuri, de la ora 20.00, in cadrul ultimei etape a Ligii I. Formatia giulesteana se poate califica in Liga Europa in cazul unei victorii cu Poli Iasi, corelata cu o infrangere sau un rezultat de egalitate al echipei Steaua in partida din deplasare cu Unirea Urziceni.
"Este ultimul joc si pentru noi are o incarcatura aparte pentru ca nu stim ce se va intampla pe celelalte stadioane. Daca nu castigam cu Poli Iasi atunci nici nu meritam sa jucam in cupele europene. Nu ne subestimam adversarul, dar Rapid este o echipa cu pretentii care trebuie sa refaca acest sezon. Iar acest meci poate insemna un sezon intreg", a afirmat Hizo.
In ceea ce priveste primele de victorie din acest sezon, tehnicianul a explicat ca jucatorii stiu de la actionarul majoritar George Copos conditiile in care se vor achita. "Primele reprezinta un aspect secundar in acest moment. Jucatorii au avut o discutie cu patronul clubului, o discutie foarte clara in privinta primelor, pe care noi nici nu o discutam in vestiar. Este o discutie valabila care e vehiculata mai mult in presa. Iar in ceea ce priveste banii, cred ca ar trebui sapat si pe la alte cluburi de cand nu s-au mai dat salariile si primele. Nu e numai Rapid si iar Rapid", a precizat tehnicianul.
Hizo sustine ca dupa ultima etapa a campionatului conducerea clubului va trage linie si va decide ce jucatori vor pleca de la echipa. "Cand se va termina campionatul se va trage linie, se va vedea ce a facut bine si ce a facut rau fiecare. Deciziile le iau insa altii, nu eu", a adaugat Viorel Hizo.
Tehnicianul si-ar dori ca Emil Dica, jucator care a ajuns la un acord de transfer cu gruparea elena Larisa, sa-si prelungeasca intelegerea cu Rapid. "Am discutat cu Dica. In situatia in care echipa merge in cupele europene eu doresc ca Emil Dica sa ramana", a spus Hizo.
Prezent la conferinta de presa, Emil Dica a declarat si el ca si-ar dori sa ramana la Rapid. "Imi doresc sa raman in continuare la Rapid. Sper sa castigam maine si Steaua sa nu obtina un rezultat bun la Urziceni. Meciul cu Iasi este unul dificil. Chiar daca sunt scapati de grijile retrogradarii ei nu vor face figuratie in Giulesti. Ne dorim sa castigam si, in functie de meciul de la Urziceni, sa ne calificam in Europa League", a spus Dica.
De asemenea, capitanul Vasile Maftei a declarat ca Rapid trebuie sa fie atenta in meciul cu Poli Iasi. "Ne asteapta un meci greu cu o echipa relaxata, fara griji. Speram ca Unirea Urziceni sa faca un meci bun cu Steaua sa iasa campioana si sa ne ajute astfel si pe noi. Dar in primul rand trebuie sa castigam noi. Stam la mana noastra si abia apoi asteptam celalalt rezultat", a afirmat Maftei, precizand ca acesta este cea mai disputata editie de campionat de cand evolueaza in Liga I.
Mijlocasul Costin Lazar sustine si el ca partida cu Poli Iasi reprezinta "ultimul tren" pentru formatia giulesteana de a prinde un loc de cupa europeana. "Daca nu castigam acum e clar ca nu meritam sa jucam in cupele europene. Meciul este ultimul tren pentru noi. Daca nu castigam inseamna ca am muncit degeaba in acest sezon", a spus mijlocasul.
Intrebat daca el si colegii lui vor ramane si in sezonul urmator la Rapid, Lazar a raspuns: "Noi avem contracte cu Rapid. Nu ne intrebati pe noi, intrebati conducerea".
Convocat pentru partida Lituania - Romania, din preliminariile CM 2010, Costin Lazar a afirmat ca la echipa nationala este o noua mentalitate dupa instalarea noului selectioner Razvan Lucescu. "Eu sunt multumit de cat am jucat in meciul cu Lituania si bucuros ca am castigat acolo. E alta mentalitate acum la nationala, e un antrenor nou si fiecare jucator doreste sa demonstreze ca merita sa joace", a adaugat Lazar.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News