Leapsa cu Varga si Balan! Vezi cum se joca FRF si LPF cu cei doi jucatori!
Camera Nationala de Solutionare a Litigiilor din cadrul FRF a decis scoaterea de pe rol a cazului jucatorilor Dacian Varga si Tibi Balan si inaintarea acestuia la Comisia de Solutionare a Litigiilor a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).
De asemenea, in sedinta de joi, Camera Nationala de Solutionare a Litigiilor a luat act de renuntarea clubului FC Timisoara la judecarea capatului de cerere avand ca obiect valabilitatea dobandirii dreptului de joc la Rapid de catre cei doi jucatori.
Timisoara a contestat, la 8 martie, la Comisia de Disciplina a LPF, dreptul de joc la Rapid al fotbalistilor Dacian Varga si Tiberiu Balan, in partida directa din cadrul etapei a 20-a a Ligii I. Oficialii echipei timisorene au precizat atunci ca se considera indreptatiti sa castige meciul cu 3-0 la masa verde, acuzand nereguli in transferurile si legitimarile jucatorilor Varga si Balan.
In urma cu doua saptamani, Comisia de Disciplina a LPF a suspendat solutionarea contestatiei depuse de FC Timisoara privind dreptul de joc al lui Balan si Varga in Liga I, dupa imprumutul lor de la Sportul Studentesc, si a solicitat un punct de vedere din partea Comisiei pentru Solutionare a Litigilor.
Aceasta din urma si-a declinat, marti, 16 martie, competenta in judecarea cazului Varga-Balan, trimitand unul dintre capetele de cerere, cel privind legitimitatea transferurilor celor doi fotbalisti, la Comisia Nationala de Solutionare a Litigiilor din cadrul FRF.
Comisia pentru Solutionarea Litigiilor din cadrul LPF a amanat, marti, luarea unei decizii in privinta contestatiei depuse de FC Timisoara privind dreptul de joc al fotbalistilor rapidisti Dacian Varga si Tiberiu Balan in partida din etapa a XX-a a Ligii I.
Varga si Balan au fost transferati de FC Rapid de la Sportul Studentesc dupa incheierea perioadei de transferuri din Liga I, folosindu-se de un articol din regulament care permite legitimarea la o echipa din esaloanele inferioare. In consecinta, conducatorii clubului giulestean i-au legitimat pe cei doi fotbalisti la Rapid III, echipa infiintata si inscrisa cu acest scop in campionatul Ligii a IV-a, organizat de Asociatia Municipala de Fotbal Bucuresti (AMFB).
In baza documentelor de transfer de la AMFB, FC Rapid a obtinut de la LPF vizele pe legitimatiile fotbalistilor care le da drept de joc in Liga I. Ulterior insa, AMFB a trimis o adresa la LPF prin care sustinea ca exista anumite nereguli in transferurile lui Varga si Balan, iar in baza acesteia institutia condusa de Dumitru Dragomir a instiintat FC Rapid ca nu ii poate folosi pe jucatori in partida cu FC Timisoara deoarece vizele lor de joc au fost anulate.
In ziua meciului (5 martie) insa, AMFB revoca adresa prin care atragea atentia asupra neregulilor si instiinteaza LPF ca transferurile sunt legale si conforme cu regulamentele in vigoare. Avand deja legitimatiile de joc stampilate (n.r. - stampila atesta dreptul de joc in Liga I al unui jucator), oficialii FC Rapid i-au introdus in teren pe Varga si Balan, fara a mai solicita o reconfirmare din partea Ligii Profesioniste de Fotbal.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News