Liga penala: Bucsaru, de la puscarie - direct in Liga Campionilor!
Desi incearca sa fie exact opusul celorlalti conducatori din Liga I, Dumitru Bucsaru nu se poate separa de cei care au avut probleme cu legea. Patronul de la Urziceni a facut inchisoare pe vremea comunistilor.
Ziarul Evenimentul Zilei a realizat un reportaj in comuna natala a patronului echipei care se pregateste sa joace direct in Liga Campionilor. In comuna Cosereni din Ialomita, oamenii isi amintesc ca Dumitru Bucsaru a facut inchisoare pe vremea comunistilor, pentru cateva afaceri ilegale.
"A fost un copil retras. Si asa a ramas si cand s-a facut mare. A fost un om inchis in el. Nu bea, nu fuma, dar ii placeau cartofii uscati (n.r. - prajiti). Si acum, inainte sa vina acasa, ii spune mamei sa-i pregateasca tigaia pentru cartofi” isi aminteste o matusa, Sofia.
Inainte de 1989, Bucsaru a stat 11 luni la inchisoare. "A slabit mult de tot atunci. L-au eliberat la Revolutie", povesteste aceeasi matusa, Sofia Bucsaru. "A intrat acolo pentru ce intrase si taica-sau... Acolo a invatat el ce si cum".
Iesit din puscarie dupa Revolutie, Bucsaru si-a deschis o firma de constructii si a construit pe terenul unei fost cooperative o baza sportiva. Era inceputul unei echipe care acum va juca cu “stelele” in Liga Campionilor.
"Am facut inchisoare pentru manopera necuvenita. Muncitorii mei castigau foarte bine, de aceea s-au sesizat ‘organele’.Nu am nimic de ascuns, dar nu-mi place sa apar in presa si la televizor. Asta e tot." , a recunoscut in Evenimentul Zilei, Dumitru Bucsaru.
Patronul de la Urziceni a intra in lumea selecta a Ligii I cu antecedente penale. Nu mai putin de 7 conducatori ale echipelor din prima divizie au avut probleme legale. Acestia sunt:
Gigi Becali: A intrat in vizorul DNA imediat dupa ce a intrat in fotbal. El este anchetat pentru un schimb de terenuri cu MAPN, cazul “Valiza” si stat in arest pentru lipsire ilegala de libertate. Acum este eliberat sub control judiciar, insa nu poate parasi tara, desi a fost ales europarlamentar de Romania.
Cornel Penescu: Finantatorul lui FC Arges este in prezent dupa gratii pentru dare de mita si cadouri unor oficiali FRF si unor arbitrii, caz lasat cu mai multe arestari in fotbalul romanesc. Printre ei se numara si fostul sef al arbitrilor, Gheorghe Constantin.
George Copos: Este urmarit penal pentru cateva transferuri de fotbalisti, dar seful din Giulesti ar putea ajunge la inchisoare si in urma procesului “Loteria”, in care este acuzat ca a vandut si revandut 40 de spatii comerciale, din urma lor abtinand sume mari de bani pe care nu le-a impozitat.
Cristi Borcea: Acuzat de mai toti rivalii Ligii I ca este "seful comisiilor si arbitrilor", Borcea este si el urmarit de DNA pentru spalare de bani in cazul a nu mai putin de 7 fotbalisti: Contra, Codrea, Cernat, Mara, Mitea, Alexa si Mihalcea!
Arpad Paszkany: Este dat in judecata pentru ca a construit un mall in Cluj pe terenul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara.
Marian Iancu: Seful de la Timisoara a fost arestat de doua ori in cazul privatizarii Rafo Onesti, procurorii motivand apartenenta lui la un grup de criminalitate organizata, care a obtinut fonduri financiare frauduloase.
Si seful Ligii I, Dumitru Dragomir a fost inchis pe vremea comunistilor. El a facut trei luni de puscarie pentru practica ilegala a jocurilor de nororc!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News