Lista neagra a lui Gigi isi poate pierde un jucator! 4 pleaca sigur, Reghe si Meme vor sa salveze un jucator pus pe liber de patron!
Mihai Stoica a anuntat ca va incerca sa-l convinga pe Becali sa pastreze un jucator dintre cei 5 pusi pe lista neagra de patron.
Imediat dupa victoria contra Astrei, Gigi Becali a facut publica lista celor 5 jucatori de care Steaua se va desparti in aceasta iarna: "Vor pleca sigur Balan, Machado, Martinovici, Dumitras si Adi Rocha", a spus patronul Stelei.
Daca in ceea ce-i priveste pe primii patru, situatia pare clara, Adi Rocha ar putea fi salvat de Reghe si Meme Stoica.
Managerul Stelei a anuntat ca va face tot posibilul sa il convinga pe Becali sa-i mai dea o sansa atacantului brazilian.
"Jucatorii care nu vor mai face parte din lotul Stelei sunt cei nominalizati de Gigi Becali. Cred ca revenirea lui Bratu dupa accidentare poate fi trecuta la capitolul transferuri, faptul ca cel mai talentat jucator care abia a devenit major, Gabriel Iancu, va juca sub culorile Stelei incepand din iarna, este o mare realizare, iar eu cred prioritatea numarul 1 ramane dublarea fundasului dreapta, deoarece Georgievski mai are pana sa isi recapete forma sportiva, iar Gabi Matei mai are o perioada de indisponibilitate."
"Ne dorim si un atacant si stiu ca e foarte dificil, dar mi-as dori foarte mult ca patronul nostru sa accepte ca Adi Rocha sa continue cu noi, pentru ca este un jucator care are cifre foarte bune, s-a integritat foarte bine si oricand ii poate crea o concurenta puternica lui Nikolici", a declarat Mihai Stoica.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News