Liviu Ciobotariu a vorbit despre revenirea la Dinamo: ”O spun apăsat”

Liviu Ciobotariu a vorbit despre revenirea la Dinamo: ”O spun apăsat” Superliga

Dinamo este în căutarea unui antrenor, după ce clubul a încheiat raporturile contractuale cu antrenorul Ovidiu Burcă (43 de ani).

Varianta cu Liviu Ciobotariu (52 de ani) ar fi picat deja, după ce acesta a primit o ofertă avantajoasă din Arabia Saudită.

Antrenorul, care și-a încheiat recent raporturile contractuale cu Sepsi OSK, a lămurit subiectul cu privire la revenirea sa în ”Ștefan cel Mare”.

Ciobotariu spune că nu s-a pus problema ca el să revină la Dinamo, iar șefii clubului nu au purtat negocieri cu el pentru a prelua postul lăsat liber de Ovidiu Burcă.

Liviu Ciobotariu: ”O spun apăsat”

"Am venit la București, dar sunt la fel de aproape de Dinamo pe cât eram de la Sf. Gheorghe. Adică nici 1% numele meu nu a fost luat în discuție la Dinamo. Cel puțin nu cu știința mea.

Și nu o spun așa, ca să o spun, ci apăsat! Pentru că nu e ok să se folosească numele meu și să se lase de înțeles că s-a negociat cu mine, pentru că nu e adevărat.

Adică l-aș fi mințit și pe domnul Dioszegi?! Eu eram la Sepsi și discutam cu Dinamo sau cu altcineva? Fals, eu nu sunt așa! Nu vreau ca lumea să rămână cu impresia că Dinamo mi-a dat 3 lei, eu am cerut 4 și nu ne-am înțeles. Dacă era ceva, aș fi recunoscut.

Chiar există un interes din străinătate, aștept să văd dacă se concretizează ceva, pentru că de la intenție la semnătură este distanță lungă. Altfel, că vorbim de Dinamo, le urez baftă multă celor de acolo! Să le reușească planul pentru salvarea echipei!", a spus Liviu Ciobotariu, la Digi Sport.

Ciobotariu a mai antrenat la Dinamo la începutul carierei sale de tehnician. A pregătit mai întâi Dinamo II, în sezonul 2010-2011, iar apoi a fost promovat la prima echipă, la care a prins 33 de meciuri, în sezonul 2011-2012.

În străinătate, ”Ciobi” le-a pregătit pe Al-Faisaly și Al-Tai, din Arabia Saudită, și a bifat chiar și un scurt mandat ca selecționer al Libanului. Cel mai lung mandat din cariera sa a fost la FC Voluntari, între 2021 și 2023, unde a rezistat 94 de meciuri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!