VIDEO Liviu Ciobotariu, tentat să plece de la Voluntari! A anunțat unde vrea să antreneze din vară
Aflat la FC Voluntari din mai 2021, Ciobotariu a reușit să salveze echipa de la retrogradare în primul sezon. În al doilea s-a calificat în play-off și a ajuns până în finala Cupei României, iar în actuala stagiune va disputa barajul pentru Conference League.
Liviu Ciobotariu, tentat să plece de la Voluntari! A anunțat unde vrea să antreneze din vară
Contractul lui Liviu Ciobotariu cu FC Voluntari expiră în luna iunie, iar antrenorul recunoaște că ar fi tentat de o experiență în zona Golfului, de unde ar avea deja propuneri.
"Eu am contract până pe 30 iunie. Mi se termină contractul și ca orice antrenor mă gândesc la ce opțiuni am. Am contacte și din zona Golfului. Deocamdată vreau să mă concentrez pe ce am de făcut aici. Atât timp cât sunt la Voluntari, mă concentrez pe ce am de făcut. După care voi vedea, voi lua o decizie.
Trebuie să fiu sincer. Aș lua prima oară în calcul o opțiune din străinătate, mă refer în special la zona Golfului, pentru că acolo am contacte. După care m-aș putea gândi și la România, dar prima ar fi zona Golfului.
Orice echipă care își dorește performanță mă motivează și e normal să-mi doresc să ajung acolo, dar nu vreau să mă gândesc. Mâine avem meci, apoi urmează barajul. V-am spus, prima opțiune e de afară. Dacă nu ne înțelegem, e clar că mă gândesc și la România", a spus Liviu Ciobotariu.
FC Voluntari va înfrunta Chindia Târgoviște în ultima etapă a play-out-ului, vineri, de la ora 20:00. Ulterior, ilfovenii vor disputa primul baraj pentru Conference League împotriva lui FC U Craiova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News