OFICIAL Louis Munteanu a revenit la Farul Constanța!

Louis Munteanu a revenit la Farul Constanța! Superliga

Louis Munteanu s-a întors la Farul Constanța, echipa alături de care a câștigat titlul în sezonul precedent.

La finalul sezonului trecut, Munteanu (21 de ani) s-a întors la Fiorentina, clubul de care aparține, dar italienii au decis să nu-l păstreze.

Astfel, Farul l-a împrumutat pe Munteanu pentru încă un sezon, așa cum se arată în comunicatul oficial emis de club.

Louis Munteanu, înapoi la Farul Constanța!

Bine ai revenit, Louis!

Farul și Fiorentina au ajuns la un acord privind împrumutul atacantului și pentru acest sezon!

În ediția 2022-2023, Louis Munteanu a marcat 10 goluri si a oferit 6 pase decisive!”, se arată pe pagina oficială de Facebook a campioanei României.

Munteanu nu a evoluat până acum pentru prima echipă a finalistei Conference League. Românul a prins meciuri doar pentru echipa Primavera a clubului viola, iar în Serie A și Cupa Italiei a fost, de mai multe ori, rezervă neutilizată.

Louis Munteanu a avut evoluții impresionante în sezonul precedent cu Farul Constanța, iar cota sa de piață a crescut de la 350.000 de euro la 1,4 milioane de euro într-un singur an.

Contractul său cu Fiorentina este valabil până în 2025.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!