Louis Munteanu (22 de ani) ar putea fi protagonistul unui transfer în următoarea perioadă, chiar dacă a fost adus de CFR Cluj chiar în această vară pentru 2,3 milioane de euro.
Atacantul a impresionat și reprezentanții altor echipe, cel mai probabil din străinătate, astfel că este posibil ca acesta să plece de la CFR. Cristi Balaj, președintele clubului, a recunoscut că există discuții în acest sens.
Cristi Balaj: ”Există cluburi care-l monitorizează”
În această vară, Munteanu a fost dorit și de cei de la FCSB, dar a ales să dea curs ofertei venite de la CFR Cluj. Astfel, echipa din Gruia este a doua pentru care evoluează în România, după Farul Constanța.
”Au fost discuții legate de Louis Munteanu. Există anumite cluburi care-l monitorizează. Mi-e greu să răspund la această întrebare în acest moment (n.r.-dacă va pleca în iarnă)”, a spus Balaj, la Digi Sport.
După transferul la CFR Cluj, Louis Munteanu a bifat zece partide, reușind să înscrie de cinci ori și să ofere o pasă decisivă.
Petrolul - CFR Cluj 0-0
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a urcat pe locul trei, cu 19 puncte, la egalitate cu Oțelul Galați și Petrolul Ploiești. Locul șase este ocupat de Dinamo, care are 18 puncte.
În următoarea etapă, CFR Cluj va juca pe teren propriu cu Sepsi OSK, iar Petrolul va evolua tot ”acasă”, cu Poli Iași.