VIDEO EXCLUSIV Lovitură dată de echipa din Superliga! Numirea noului antrenor, văzută deja ca un succes: ”Are valoare”

Superliga României a consemnat primele veniri și plecări de antrenori deja, în stagiunea 2024-2025.

Una dintre echipele care au decis, deja, să schimbe la nivelul staffului tehnic este una care se teme să nu aibă emoții în privința retrogradării, mai ales că în campionatul trecut s-a aflat în situația în care putea pica din Superliga României în Liga 2.

Este vorba de Poli Iași, care l-a numit, în urmă cu trei etape, în funcția de antrenor principal pe Emil Săndoi. Moldovenii se pare că au luat decizia bună, pentru că în mandatul lui Săndoi nu au pierdut, bifând două victorii, cu Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, și o remiză, cu UTA

Florin Tene, convins că Emil Săndoi va salva Poli Iași de la retrogradare

Invitat în emisiunea Poveștile Sport.ro, moderată de Andru Nenciu, fostul portar Florin Tene, ultima dată antrenor de portari în Turcia, la Gaziantep, a declarat că este convins că Emil Săndoi va salva clubul din Iași de la retrogradare.

Emil Săndoi, în vârstă de 59 de ani, a revenit în Superliga după o absență de doi ani, perioada în care a fost liber de contract după ce a încheiat al doilea mandat ca selecționer al naționalei U21. Ultima echipă de club pe care a pregătit-o a fost Chindia Târgoviște, echipă pe care a condus-o între anii 2020 și 2022.

Emil Săndoi, două victorii și o remiză la Poli Iași

Florin Tene e sigur că Poli Iași a luat o decizie foarte bună, mai ales că antrenorul are multă experiență la nivelul fotbalului de la noi.

”Emil Săndoi e nașul meu. (N.r. – E o provocare mare pentru el Poli Iași?) La experiența pe care o are și la valoarea pe care o are ca antrenor, eu sunt convins că Iași nu o să cadă”, a spus Florin Tene la Poveștile Sport.ro.

Poli Iași a negociat și cu Mutu sau Bergodi

Alegerea lui Săndoi a venit după ce Poli Iași a încercat să negocieze cu alți antrenori, printre care Adrian Mutu, Cristiano Bergodi și Antonio Conceicao, toți refuzând propunerea clubului.

Emil Săndoi a debutat pe banca tehnică a moldovenilor într-un meci important, programat pe teren propriu, împotriva Universității Craiova, de care a reușit să treacă, scor 2-0. Apoi, au urmat meciurile cu UTA, din deplasare, scor 0-0, și duelul de acasă cu Universitatea Cluj, în care a bifat un alt succes, scor 1-0.

În vârstă de 59 de ani, Emil Săndoi a pregătit mai multe echipe în prima ligă, printre care Universitatea Craiova, FC Argeș, FC Vaslui, Chindia Târgoviște, dar și echipa națională de tineret a României, în două mandate, 2006-2013 și 2022-2023. Săndoi i-a condus pe micii tricolori la turneul final din 2023, găzduit de România.

Ca jucător, noul antrenor al echipei noastre are o carieră impresionantă, cu aproximativ 400 de meciuri oficiale. La națională a bifat 30 de selecții între anii 1987 și 1993, făcând parte și din lotul României la mondialul din 1990.

  • Uta Arad Poli Iasi De La Ora 18 00 Meciul Cu Numarul 200 Pentru Emil Sandoi Antrenorul Moldovenilor 1 1
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!