VIDEO Lovitură pentru Farul: încă un titular ratează restul sezonului! Anunțul lui Hagi

Gică Hagi a susținut o conferință de presă înaintea meciului Farul Constanța - Rapid, care se joacă sâmbătă, de la ora 21:30, în runda a șaptea din play-off.

Hagi a anunțat că Farul l-a pierdut pentru meciurile rămase din acest sezon pe Mihai Popescu (29 de ani), unul dintre titularii incontestabili ai echipei, care a suferit o accidentare la genunchi.

Mihai Popescu s-a accidentat și nu mai joacă la Farul

Vestea vine la doar o săptămână după ce Hagi anunța că l-a pierdut pentru acest sezon și pe brazilianul Gustavo Marins (21 de ani), un alt fundaș central, care acuză și el probleme medicale.

"E clar că trebuie să ne concentrăm pe fiecare meci în parte. Am avut această strategia de la începutul campionatului, să încercăm să jucăm un fotbal bun și să câștigăm. Rapid e o echipă foarte bună, foarte bine organizată, cu un antrenor care a arătat că are un potențial foarte mare. Noi și Rapid suntem echipele care am arătat că putem să ne batem cum cele mai bune echipe din România, care au arătat că își propun să câștigăm campionatul.

Din păcate, săptămâna trecută l-am pierdut pe Gustavo, iar săptămâna asta l-am pierdut și pe Popescu. O problemă la genunchi. Încă nu știm clar cât va sta, dar nu cred că va mai fi apt pentru aceste ultimele patru meciuri", a spus Gică Hagi.

  • 33 de meciuri, un gol și un assist a strâns Mihai Popescu la Farul în acest sezon

Cele 4 meciuri rămase ale Farului

  • Etapa 7: Farul - Rapid
  • Etapa 8: Universitatea Craiova - Farul
  • Etapa 9: Farul - FCSB
  • Etapa 10: CFR Cluj - Farul
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!