Lăudat pentru evoluțiile sale din ultimele partide oficiale de la FCSB, Vlad Chiricheș (35 de ani) a suferit o accidentare și este incert pentru meciul de vineri.
Vlad Chiricheș s-a accidentat din nou
Fundașul ar avea o ”problemă musculară în zona gambei”, scrie publicația sportpesurse.ro. În acest caz, FCSB a luat decizia de a-l trimite în Serbia, la Belgrad, la vraciul Marijana Kovacevic.
Chiricheș a fost prezent alături de colegii săi în cantonamentul din Antalya, dar nu a evoluat deloc în cele două jocuri amicale cu Hamburg (2-1) și Dinamo Kiev (1-2).
Dacă nu va fi apt la ora meciului, Vlad Chiricheș va fi al treilea jucător pe care FCSB l-a ”pierdut” după cantonamentul din Antalya, după Darius Olaru și Octavian Popescu, și ei accidentați.
MM Stoica: ”Asta mă interesează”
MM Stoica spune că vrea ca FCSB să debuteze cu dreptul în noul sezon și să obțină trei puncte cu formația dirijată de Marius Măldărășanu.
”Hermannstadt mă interesează tare. Urăsc clişeele, dar nu pot să mă gândesc la meciul cu Qarabag când nu ştim cât va sta Olaru, nici dacă vom avea toţi jucătorii disponibili. Mă interesează să începem cu dreptul a doua parte a sezonului intern şi mai vedem în Europa”, citat de OrangeSport.
FCSB ocupă poziția secundă cu 37 de puncte. După 21 de etape, campioana en-titre a înregistrat 10 victorii, șapte rezultate de egalitate și patru înfrângeri.