Lui Alexandru Tudorie nu i s-a dat nicio șansă la Universitatea Craiova: „Mi-a spus: 'Nu o să joci cât o să fiu eu aici!'”
Alexandru Tudorie a vorbit despre aventura de la Universitatea Craiova.
Alexandru Tudorie (26 ani) a avut o primă parte a sezonului reușită la Sepsi OSK. Atacantul a marcat 7 goluri și a oferit o pasă decisivă în 20 de prezențe în Superligă. Randamentul este și mai bun, având în vedere că a început titular doar în 9 meciuri.
Alexandru Tudorie, trecut pe linie moartă la Universitatea Craiova de Corneliu Papură
În campionatul României, Alexandru Tudorie a mai evoluat pentru Universitatea Craiova. Numai că aventura în Bănie nu a decurs precum a anticipat, mai ales după ce a fost informat de Corneliu Papură (49 ani) că nu va juca în mandatul său.
„Am avut ghinion, m-am accidentat, apoi mister Bergodi a plecat. A venit un interimar, nu prea am jucat vreo trei luni. Antrenorul mi-a spus că nu joc fiindcă nu am fost dorit de dânsul la echipă.
Mi-a spus clar. Au fost două-trei jocuri, plus unul de Cupă cu un adversar din C, n-am fost introdus deloc. Am mers frumos la dânsul: 'Ce planuri aveți cu mine?'. Mi-a spus în față, apreciez asta, nu pe la spate: 'N-o să joci cât o să fiu eu aici!'”, a declarat Alexandru Tudorie pentru gsp.
În cele din urmă, Corneliu Papură a plecat de la echipă, fiind înlocuit cu Marinos Ouzounidis (54 ani). Chiar dacă a primit mai multe șanse de la antrenorul grec, Universitatea Craiova nu a vrut să le plătească celor de la Arsenal Tula 500.000 de euro pentru un transfer definitiv.
„M-am pregătit în continuare, mi-am așteptat șansa, a venit Ouzounidis și am început din nou să joc. Începusem să mă acomodez, voiam să continuu în Bănie. Dar aveam o clauză de cumpărare destul de mare, Craiova n-a vrut să plătească”, a mai spus Alexandru Tudorie.
Atacantul a adunat 21 de meciuri pentru Universitatea Craiova, în care a reușit să marcheze de 4 ori. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Oțelul Galați, Steaua București (n.r. actuala FCSB), FC Voluntari și Arsenal Tula.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News