FOTO Luka Gojkovic a ajuns la București și s-a fotografiat cu Viorel Moldovan! Ce urmează pentru noul transfer de la Rapid
Vinerea trecută, Rapid l-a prezentat oficial pe Luka Gojkovic (24 de ani).
Sârbul cotat la 750.000 de euro de site-urile de specialitate a evoluat ultima dată pentru FK Javor, unde a purtat pe braț banderola de căpitan. La Rapid, Luka Gojkovic a semnat un contract valabil pe două sezoane.
Luka Gojkovic a ajuns la București și s-a fotografiat cu Viorel Moldovan! Ce urmează pentru noul transfer de la Rapid
Joi dimineață, clubul Rapid a postat pe rețelele social media o fotografie cu mijlocașul central Luka Gojkovic alături de noul președinte al giuleștenilor, Viorel Moldovan.
”Sârbul se va alătura astăzi lotului condus de Neil Lennon, în cantonamentul de la Curtea de Argeș”, au mai scris rapidiștii.
Fotbalistul a mai fost legitimat la echipe precum BSK Borca, Vozdovac U18, Backa, IMT Belgrad, Rad și Javor-Matis. Transfermarkt l-a estimat cel mai mult la 850.000 de euro, în decembrie 2023.
Giuleștenii au încheiat pe ultimul loc în play-off cu 32 de puncte. După 10 etape desfășurate în partea a doua a campionatului, Rapid a înregistrat o singură victorie, un rezultat de egalitate și opt înfrângeri.
FC Rapid, în această perioadă de mercato
Antrenor - Neil Lennon (nou)
Veniri - Rareș Pop (UTA Arad / 700.000 de euro), Luka Gojkovic (FK Javor)
Reveniri după împrumuturi - Kevin Soni (Hapoel Ierusalim), Claudiu Micovschi (UTA Arad), Ștefan Pănoiu (FCU Cluj), Cătălin Vulturar (UTA Arad), Cristian Ignat (CS Mioveni), Alexandru Stan (CS Mioveni), Alexandru Crivac (Progresul Spartac), Codruț Sandu (LPS Clinceni), Rareș Stanciu (CS Tunari)
Plecări - Ermal Krasniqi (Sparta Praga / 2 milioane de euro), Alexandru Albu, Dragoș Grigore (contracte încheiate), Jakub Hromada (Slavia Praga / împrumut expirat), Cătălin Cîrjan (Arsenal / împrumut expirat), Iulian Cristea (FCU Cluj / gratis), Kevin Soni (contracte reziliate)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News