Magicianul Stelei a vrut sa se retraga: "Nu mai puteam sa alerg, mi-am zis ca asta e finalul!" Confesiunea lui Sanmartean

Lucian Sanmartean joaca mai bine ca niciodata la Steaua, fiind si cel mai bun jucator al nationalei in partida cu Ungaria, cea in care spune ca a avut cel mai bun joc al sau in 2014, la concurenta cu meciul Ludogorets de la Bucuresti.

"Cred ca sunt mai matur, mai linistit si mai motivat. La 23 de ani eram mai impulsiv, cu fluctuatii de forma. Atunci schimbasem si tara, campionatul. Am mers la Panathinaikos si mi-a fost greu sa ma integrez. Credeam ca pot sa rezolv totul prin talent, din calitate individuala. In realitate, era nevoie sa ma integrez cu echipa, cu antrenorul, cu fanii. Au fost situatii cand nu prindeam echipa fiindca trebuiau sa joace grecii din nationala. Nu puteam sa pricep, sa accept asta. As fi avut nevoie de cineva sa-mi explice, sa ma indrume" povesteste Sanmartean.

Un moment de cotitura in cariera a avut loc la 28 de ani. Jucatorul dezvaluie ca a dorit sa se retraga: "Am avut doua operatii de pubalgie. De fapt, mi-au zis ca e hernie, m-au operat si pe urma si-au dat seama ca era pubalgie. Am mers singur in Belgia, la doctorul Martens. La 28 de ani, ma intorsesem la Bistrita si nu puteam sa alerg. Jucam cu prietenii pe sintetic si nu ma puteam msca. Atunci am vorbit ce nevasta-mea si i-am zis: "Ma las, nu mai merge!" Simteam ca s-a terminat cariera fara sa fi realizat prea multe. Norocul meu a fost sotia. Mi-a spus: "Eu cred in tine, trebuie sa-ti revii! Ai primi talent, trebuie sa faci si tu ceva, sa intorci norocul asta". Urma sa vina si copilul, era un moment special. Natalia, fetita mea, s-a nascut in 2010.

Ii sunt recunoscator lui Porumboiu, m-a luat de la Bistrita intr-un moment in care nimeni nu mai credea in mine. Nici oamenii din fotbal, nici prietenii, absolut nimeni nu ma mai vedea mare fotbalist. Doar familia credea. Nevasta, tatal, mama sunt singurii care te iubesc neconditionat si care te sprijina orice ar fi. La 28 de ani am luat-o de la zero. Cred ca am aratat ca sunt puternic si curajos" spune jucatorul Stelei, desemnat cel mai bun fotbalist din Romania si de catre Gazeta Sporturilor, carora le-a acordat acest interviu. El mai povesteste un alt moment critic din cariera: "Datorita Mariei si tatalul meu sunt astazi aici. A fost o intamplare cu tatal meu.. Am mers la spital unde facea dializa, acum zece ani. Mi-a spus o doamna de acolo ca se simtise rau, ca avusese puls 220. A fost un moment delicat pentru el. Il vedeam asa obosit, simtea ca se scurge viata prin el, avea privirea pierduta. Cred ca a fost primul moment impresionant tata-fiu. Eu eram mai rebel de mic, mai distant in relatia cu el. Ala a fost primul moment care m-a impresionat, tata uitandu-se cu ochii pierduti si gandindu-se ca nu mai are mult de trait. Probabil se intreba daca va mai putea sa-si vada copiii impliniti. Atunci, pentru prima data, m-am rugat la Dumnezeu sa-l tina in viata, mi-am zis ca voi fi puternic si ca ii dedica primul trofeu pe care il castig. Am castigat un premiu la o Gala si tata a fost acolo sa ridice trofeul.

A fost al doilea moment decisiv din cariera mea, ca atunci cand Maria m-a convins sa nu renunt. Am revenit din Olanda si mi-am zis ca ma las, ca nu mai merge. Si ea a fost atat de puternica, cuvintele ei aveau o rezonanta, o forta... M-a facut sa ma gandesc: "Femeia asta chiar merita sa trag de mine si sa ma intorc pe teren!" Sunt clipe pe care nu le voi uita toata viata, ele explica de ce sunt aici azi" a mai spus Sanmartean.