"Manca cirese, statea cu picioarele pe masa si arunca cu bancnote de 500 € in mine!" Momentul in care Becali a crezut ca face transferul vietii
Daniel Pancu a povestit momentul in care Gigi Becali a vrut sa il transfere la Steaua.
In 2008, Gigi Becali a fost convins ca poate da o mare lovitura pe piata transferurilor. Cu ajutorul lui Ioan Becali, patronul FCSB l-a adus la adus la resedinta sa pe Daniel Pancu, un simbol al Rapidului, la acea vreme una dintre marile rivale ale Stelei.
Pancu isi aduce aminte, amuzat, cum au decurs negocierile.
"M-a chemat nea Giovanni in birou si mi-a spus ca avem o oferta. N-a vrut sa imi spuna de la cine e. Ne-am urcat in masini si m-am trezit in curtea Palatului."
"Acolo era domnul Gigi Becali cu picioarele pe masa, manca cirese. M-am intrebat ce se intampla."
"Le-am zis ca n-am cum sa semnez cu Steaua, ca trebuie sa ma gandesc."
"Au inceput sa sara niste teancuri mari de bani. Le scotea din seif si arunca bancnote de 500 de euro pe masa", a povestit Pancu la Digisport.
I-a promis locul in nationala la Euro 2008 :)
Daniel Pancu spune ca Becali a plusat, atunci cand a vazut ca n-o rezolva cu banii.
"Dandu-si seama ca refuz, a inceput sa faca echipa pentru Euro 2008. Eu urma sa joc cu Ovidiu Petre in fata apararii."
"Am facut meciuri fantastice in Rusia, nu m-a convocat nimeni la nationala. De ce oare? Becali mi-a spus direct ca o sa joc cu Ovidiu Petre la Steaua si voi fi automat la Euro."
Daniel Pancu a refuzat atunci oferta lui Becali si a semnat pe 6 luni cu Rapid. Pancu nu a fost in lotul Romaniei la Euro 2008.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News