Marea problemă a celor de la CFR Cluj înainte de meciul cu FCSB
CFR Cluj primește duminică seară vizita FCSB-ului în Gruia.
Ardelenii vor înfrunta campioana en-titre pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”. Partida va conta pentru etapa #9 din sezonul regulat al SuperLigii României și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.
Probleme de lot pentru CFR Cluj
Cristi Balaj, președintele CFR-ului, a sugerat faptul că ardelenii se confruntă în clipa de față cu probleme de lot, iar Dan Petrescu, antrenorul principal al echipei din Gruia, nu va beneficia de întreg lotul.
”Sperăm să reușim să recuperăm o parte din jucătorii cu probleme medicale. Și noi am avut probleme de lot. Nu vreau să enumăr pentru că nu știu ce jucători vor intra în primul 11 și nu vreau să influențez cumva antrenor, dar din păcate avem probleme medicale.
O parte dintre jucători au fost recuperați. Faptul că nu s-au pregătit alături de ceilalți jucători va conta în alcătuirea primului 11. Dacă suporterii noștri vor avea anumite semne de întrebare sau nemulțumiri că un jucător nu evoluează din primul minut, considerentele sunt în primul rând medicale. Pentru că au lipsit de la antrenamente”, a spus Cristi Balaj, potrivit Fanatik.
După șapte meciuri scurse în sezonul regulat al SuperLigii României, CFR Cluj se situează pe locul șase cu 13 puncte: patru victorii, un rezultat de egalitate și două înfrângeri au înregistrat ardelenii până acum.
De cealaltă parte, FCSB se află în a doua jumătate a clasamentului, pe locul 12, cu opt puncte: două victorii, două remize și trei eșecuri au consemnat elevii lui Elias Charalambous după șapte partidei.
Declarații Charalambous & Petrescu înainte de meci
”Împotriva CFR-ului e mereu un joc dur. Suntem pregătiți după aceste două săptămâni. Singurul nostru obiectiv e să mergem acolo și să plecăm cu cele trei puncte”, a spus Elias Charalambous
”E o perioadă bună în campionat, dar jucăm împotriva campioanei. E cel mai bun test. Vedem unde suntem. E clar că e un meci important, însă nu decisiv. Mai sunt multe meciuri și e important să câștigăm pentru a avea moral bun după aceea”, a spus Dan Petrescu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News