EXCLUSIV Marea problemă care persistă la Rapid: ”Cu FCSB își dau sufletul” / ”Mentalitatea e ca pe vremuri”
Giuleștenii sunt în criză în momentul de față.
Rapid a intrat în play-off cu gânduri mărețe: titlul. Giuleștenii se aflau la patru lungimi în spatele liderului FCSB în momentul în care partea a doua a campionatului a început.
Doar că Rapid s-a aflat în cădere liberă în play-off. A suferit patru eșecuri consecutive, iar Cristiano Bergodi a fost demis. Cu Bogdan Lobonț interimar, giuleștenii tot nu s-au regăsit.
După alte două înfrângeri și un rezultat de egalitate, Rapid a coborât pe poziția a cincea în clasamentul Superligii României și a ajuns la doar un punct în fața ultimei clasate, Sepsi OSK.
Marea problemă care persistă la Rapid: ”Cu FCSB își dau sufletul” / ”Mentalitatea e ca pe vremuri”
Ionuț Lupescu, fost internațional român, a vorbit despre situația din Giulești și a evidențiat că una dintre problemele de la Rapid ar avea la bază faptul că echipa își ”dă sufletul” cu FCSB, dar nu poate ține pasul cu celelalte grupări.
În ultima etapă a sezonului regulat, Rapid a întâlnit-o pe FCSB pe Arena Națională, în fața a peste 43 de mii de suporteri aflați pe cel mai mare stadion al țării. 4-0 s-a încheiat atunci în favoarea giuleștenilor.
”Atunci când o echipă domină campionatul și este atât de mult timp pe locul întâi merită să fie campioană. Felicitări! Chiar dacă nu au reușit în derby-ul cu Rapid nu au făcut prea mare brânză, dar poate asta este exact și mentalitatea Rapidului.
Spunea și tata când erau și ei la Ministerul Transporturilor că venea ministrul și spunea 'să-i bateți pe Steaua și pe Dinamo neapărat'. Și oamenii ziceau 'da, într-adevăr, noi îi batem și avem 12 puncte, dar suntem primii retrogradați'.
Cred că asta e mentalitatea care a rămas în Giulești. Își dau sufletul cu FCSB, dar cu celelalte echipe nu reușesc să ia punctele necesare. Poate aici e diferența dintre un club cum e FCSB și Dinamo și Rapid”, a spus Ionuț Lupescu pentru PRO TV și Sport.ro.
Pentru Rapid urmează confruntarea de duminică, 5 mai, de la ora 21:30, împotriva celor de la CFR Cluj, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
Partida dintre cele două cluburi va conta pentru etapa cu numărul opt din play-off-ul Superligii României și va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.
Cum arată clasamentul play-off-ului la finalul etapei a șaptea
- 1. FCSB - 49 de puncte
- 2. Universitatea Craiova - 37 de puncte
- 3. CFR Cluj - 37 de puncte
- 4. Farul Constanța - 35 de puncte
-
5. Rapid - 29 de puncte
- 6. Sepsi OSK - 28 de puncte
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News