VIDEO EXCLUSIV Marele pariu al lui Gică Hagi: "E al doilea Loți Boloni! El va fi următorul jucător vândut"
Gică Hagi l-a vândut în această iarnă pe Alexi Pitu la Bordeaux, însă managerul tehnic de la Farul Constanța păstrează în lot numeroși jucători talentați.
Într-un interviu pentru PRO TV, Adrian Pitu, unchiul lui Alexi, fost jucător la Steaua, Craiova sau Oțelul Galați, a vorbit despre transferul nepotului său în Franța și despre sfaturile pe care i le-a oferit, mai ales că a evoluat pe un post similar.
Adrian Pitu: "Hagi mi-a zis că Grameni e al doilea Loți Boloni"
Întrebat ce fotbalist din Liga 1 îi place acum, Adrian Pitu l-a numit pe Constantin Grameni (20 de ani), mijlocașul defensiv de la Farul, despre care spune că și Gică Hagi are doar cuvinte de laudă, comparându-l cu fostul mare internațional Laszlo Boloni.
"Grameni îmi place. Am vorbit cu Gică, zicea că părerea lui este că e al doilea Loți Boloni. Eu zic că va fi următorul jucător vândut. Să se ducă afară și la națională.
Postul lui Alexi e și unul delicat, numărul 10. La postul ăla toată lumea se așteaptă să dai un assist sau să o dai în ațe. Îi va fi greu la început pentru că sunt alte cerințe acolo, alte antrenamente, e alt nivel. Eu zic că va prinde din mers, iar într-o lună va fi pe picioare.
Când mă uit la el, parcă mă văd pe mine la 18-19 ani. Același fizic, același dribling. Îi mai trebuie puțin tupeu pe teren. Când dă mingea, să nu îi fie frică de nimic. Poate să piardă și 11-12 mingi, dar la a 13-a să o bagi în ațe. Poți să ai talent, dar dacă nu poți să alergi, ești zero", a spus Adrian Pitu, pentru PRO TV.
Promovat la prima echipă a Farului în 2021, Grameni a strâns deja 65 de meciuri, 5 goluri și 5 pase decisive. În acest sezon, constănțeanul a fost titular în 18 dintre cele 23 de meciuri din Liga 1, a înscris de patru ori și a oferit trei pase decisive.
- 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Grameni, potrivit Transfermarkt
Constantin Grameni / Foto: Sport Pictures
Adrian Pitu: "Am vorbit cu Alexi după transferul la Bordeaux, a zis că așa ceva nu a mai văzut"
Adrian Pitu, fost mijlocaș la Steaua, Dinamo, Craiova sau Sportul, ține legătura cu nepotul său, care este impresionat de condițiile pe care le-a găsit la Bordeaux.
"Am vorbit cu el acum trei zile, înainte de ultimul meci. A zis că așa ceva nu a mai văzut. Au preparatori personali, le dă să mănânce dimineață, prânz, seară. Toată ziua, de dimineață până seara, fotbal! Nu există așa ceva. Eu zic că o să reușească, e un copil talentat, în primul rând, și educat", a spus Adrian Pitu, la emisiunea Superfanii.
Întrebat ce sfat i-ar da lui Alexi, Adrian Pitu nu a stat mult pe gânduri.
"I-am zis așa: 'Băi, omule, tu ești numărul 10. Fă faza de apărare puțin, dar când o faci pe aia de atac, fă-o 100%! Dă o pasă de gol, un gol și nu îți mai zice nimeni nimic", a mai spus Adrian Pitu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News