Marian Iancu continua razboiul cu CFR Cluj: "N-are demnitate sa vorbeasca de arbitraj 2.000 de ani de acum inainte!"
Marian Iancu se ia de sefii de Cluj si le transmite ca nu au voie sa vorbeasca despre arbitraj!
Razboiul dintre Marian Iancu si campioana CFR Cluj este tot mai incins in ultima vreme, iar patronul Timisoarei a devenit si mai virulent la adresa clujenilor, mai ales dupa scandalul izbucnit intre Arpad Paszkany si arbitrul Istvan Kovacs la meciul de la Galati. "Nu credeam sa traiesc ziua in care doi unguri se cearta intre ei in public si nu se ajuta! De obicei, nu in tur se fac jocurile. Deocamdata e vorba de forma, de lot, de conjunctura. La CFR s-au schimbat jucatori, antrenori. Si, oricum, CFR n-are demnitatea sa vorbeasca de arbitraje 2.000 de ani de acum inainte!", spune Iancu in ProSport.
Patronul Timisoarei crede ca in retur situatia va sta altfel. "Cred ca, in retur, «ceferistii» vor arata altfel, dar sper sa se bazeze doar pe fotbal, sa scape de renumele de «blatisti» pe care si l-au facut in toata Europa! Asa se vorbeste despre ei si in Elvetia, si in Germania, peste tot. Sper sa incrimineze greselile care se fac pentru ei, asa cum facem noi, atat de rar cand se intampla. Ei ne numeau frustrati cand criticam arbitrajele, iar eu le-am spus atunci ca e vorba de un cuvant apropiat - furati! Nu le dau eu lectii, viata ii va ajuta sa fie corecti", mai spune patronul lui Poli, care crede ca "arbitrajul e bolnav, unele echipe accepta sa se infecteze, ba chiar il cultiva, altele se feresc".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News