Marius Constantin și-a găsit echipă, la 39 de ani: ”Am ajuns la un acord”
Liber de contract în ultimele șase luni, Marius Constantin (39 de ani) și-a găsit o echipă în Liga 2.
După ce a retrogradat cu FC Argeș la finele sezonului precedent, fundașul a rămas liber de contract și părea mai aproape de retragere decât de revenirea în fotbal.
Fostul jucător de la Rapid, Viitorul sau Universitatea Craiova a semnat cu Ceahlăul Piatra Neamț, acolo unde va fi antrenat de Cristi Pustai.
Marius Constantin s-a înțeles cu Ceahlăul
Cele două părți au ajuns la un acord, astfel că Marius Constantin ar urma să plece cu echipa în cantonamentul care se va desfășura în perioada 30 ianuarie - 10 februarie în Antalya.
”Am ajuns la un acord cu Marius Constantin, va semna cu noi și va face deplasarea cu echipa în cantonament”, a spus Cătălin Anton, președintele Ceahlăului, pentru Liga2.ro.
Fotbalist cu 4 selecții la naționala României (între 2004 și 2010), el a evoluat, de-a lungul unei cariere începute acum mai bine de două decenii, la FC Brașov, Rapid, FC Vaslui, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Sainty (China), Viitorul Constanța, Gaz Metan Mediaș, CS Universitatea Craiova și, ultima dată, la FC Argeș, cu care a retrogradat sezonul trecut din Superligă.
Ceahlăul se luptă la play-off în Liga 2!
Cu 22 de puncte, Ceahlăul este la egalitate cu Csikszereda Miercurea Ciuc, Concordia Chiajna și CSA Steaua București.
În ultimele patru partide din campionatul regulat, moldovenii le vor întâlni pe Concordia Chiajna (deplasare), CSC Dumbrăvița (acasă), Csikszereda (deplasare) și Progresul Spartac (acasă).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News