Marius Croitoru are lista pregătită! Abia ajuns pe banca lui FC Argeș, anunță că se va despărți de unii jucători

Marius Croitoru are lista pregătită! Abia ajuns pe banca lui FC Argeș, anunță că se va despărți de unii jucători Superliga

Marius Croitoru a fost instalat pe banca lui FC Argeș și va avea ca obiectiv calificarea echipei în playoff.

Croitoru este încrezător că va reuși să facă performanță alături de vulturi, însă cere timp. Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, i-a promis că va avea libertatea de care s-a bucurat și la FC Botoșani.

„Rezultatele se fac în timp, cine crede că se pot face peste noapte se înşeală. Dar depinde despre ce performanţă vorbim. Dacă este vorba despre play-off, este OK. Dar ca performanţă pe termen lung lucrurile pot evolua, mă refer la finalizarea noului stadion. Domnul primar ştie ce vrea să facă pe viitor, dânsul mi-a promis însă că voi avea aceeaşi susţinere şi libertate pe care am avut-o la FC Botoşani pentru a repeta lucrurile bune făcute acolo”, a spus Marius Croitoru la conferința de presă în care a fost prezentat.

Croitoru vrea să dea afară jucători

Noul antrenor al piteștenilor anunță că va face o restructurare a lotului în pauza competiţională din iarnă.

„Am urmărit-o pe FC Argeş, e o echipă bună, dar fiecare antrenor vede un pic diferit anumite poziţii, anumiţi jucători. Aşa că e normal ca în iarnă să existe o restructurare a lotului. Indiferent cine ar fi venit în locul meu la fel ar fi procedat. Dar acum suntem nevoiţi să mergem până în iarnă cu actualul lot de jucători. Trebuie să facem o analiză completă”, a mai spus Croitoru.

Tehnicianul Marius Croitoru a fost instalat, miercuri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Argeş. În vârstă de 42 de ani, Marius Croitoru îl înlocuieşte în funcţie pe Andrei Prepeliţă, demis la 24 octombrie, după înfrângerea cu Petrolul Ploieşti (scor 0-2) din etapa a 15-a a Superligii.

Marius Croitoru a condus ultima oară pe FC U Craiova, grupare de la conducerea căreia a demisionat la 10 octombrie, după eşecul suferit cu Chindia Târgovişte (scor 0-1), în etapa a 13-a a Superligii.

Pentru Croitoru, FC Argeş este a treia echipă din cariera de antrenor, după FC U Craiova 1948 şi FC Botoşani.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!