Marius Măldărășanu, modest după ce a "distrus-o" pe Poli Iași cu 6-2: "Trebuie să fim realiști!"

Marius Măldărășanu, modest după ce a distrus-o pe Poli Iași cu 6-2: Trebuie să fim realiști! Superliga

FC Hermannstadt - Poli Iași s-a terminat 6-2.

Cele două formații și-au dat întâlnire pe Stadionul Munincipal din Sibiu, în cadrul etapei #8 al Superligii României.

FC Hermannstadt a defilat pe teren propriu și a înscris de șase ori în poarta echipei lui Tony da Silva.

Trupa lui Marius Măldărășanu a început meciul în forță, cu Balaure deschizând scorul în minutul 3. Nu a durat mult până când avantajul a fost extins, Deaconu majorând diferența la 2-0 în minutul 9. Stoica a contribuit și el la festivalul de goluri, înscriind pentru 3-0 în minutul 19. Chițu a adus scorul la 4-0 în minutul 42, iar Poli Iași părea fără replică.

Echipa ieșeană a redus din diferență în prelungirile primei reprize, Teixeira fiind autorul golului de 4-1, dar repriza a doua a continuat în aceeași notă de dominare pentru Hermannstadt. Balaure a înscris din nou pentru 5-1, consolidând avantajul echipei sale. În minutul 78, Popescu a punctat pentru 6-1, iar Stefanovici a marcat golul de onoare pentru Poli Iași, stabilind rezultatul final de 6-2.

Marius Măldărășanu, modest după ce a "distrus-o" pe Poli Iași cu 6-2: "Trebuie să fim realiști!"

La finalul celor 90 minute, tehnicianul sibienilor a venit la microfon și nu s-a ferit de declarații. Cu un ton relativ calm, antrenorul a ținut să rămână cu picioarele pe pământ și nu a făcut mare tam-tam. 

Măldărășanu și-ar fi dorit să le fi oferit minute mai multor tineri, după ce șansele oferite lui Robert Popescu au dat roade.

"Am schimbat sistemul; a trebuit să schimbăm ceva. Acum o lună eram destul de jos, cu tensiuni, presiuni, atmosfera era destul de urâtă, dar a trebuit să schimbăm ceva și ne-a ieșit. Trăirile nu sunt așa plăcute; nu mai vreau să trec prin așa ceva. Nu e vorba de dinamică, sunt doar niște cifre, eu le cer băieților să se miște. Individual, mă bucur pentru cei care au intrat. Cristi Neguță a intrat foarte bine, dar nu vreau să nominalizez un jucător anume. Ce să zic, sunt bucuros că am făcut încă un pas, 3 puncte importante. Trebuie să fim realiști. Îi aud pe mulți spunând că le pare rău că vine întreruperea, dar nu, sunt 3 zile libere binevenite.

După un astfel de scor te gândești că poți introduce și alți jucători, dar nu ai cum să îi mulțumești pe toți", a declarat Marius Măldărășanu, la flash-interviuri.

Silviu Balaure: "Cu această victorie am făcut săptămâna perfectă!"

"Era un meci important pentru noi. Am reușit să batem FCSB, am câștigat și în cupă, și cu această victorie am făcut săptămâna perfectă. Ne bucurăm foarte mult și sperăm să continuăm tot așa.

La început, multa lume nu ne critica, poate nu le plăcea jocul nostru, fiindcă s-au schimbat mulți jucători. Acum, relațiile noastre sunt mult mai bune și echipa a crescut, e la un alt nivel.

Mă bucur că am reușit să marchez. În seara asta aveam nevoie de cele 3 puncte și mă bucur că am reușit să le obținem.

La noi în echipă nu contează cine marchează, important este să obținem puncte din meciuri. Ne bucurăm, suntem un grup puternic și sperăm să facem o figură frumoasă în campionat", a declarat Silviu Balaure, omul meciului.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!