Marius Măldărășanu, reacție directă despre lupta pentru locul de play-off

Marius Măldărășanu, reacție directă despre lupta pentru locul de play-off Superliga

FC Hermannstadt a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 4-1, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 29-a a Superligii.

Ianis Stoica a reuşit primele goluri pentru sibieni (26, 50), celelalte goluri ale gazdelor fiind marcate de Daniel Paraschiv (44 - penalty) şi Cristian Neguţ (87).

Oţelul Galați a deschis scorul prin Samuel Teles (12). Cu acest succes, FC Hermannstadt a urcat, provizoriu, pe loc de play-off, al șaselea. Sibienii au pierdut două partide în ultimele şapte etape, având trei victorii şi două egaluri. Oţelul Galați a ajuns la patru etape fără victorie, două egaluri şi două eşecuri.

Reacția lui Marius Măldărășanu după victoria cu Oțelul Galați

Tehnicianul sibienilor a vorbit despre șansele pe care echipa sa le are pentru a prinde un loc în play-off, dar și despre evoluția jucătorilor.

"Au intrat foarte bine băieții. Până la urmă, banca ajută să îți îndeplinești obiectivul. Atacanții se hrănesc cu goluri, dar mă interesează echipa și nu individul. Până acum nu s-a întâmplat să cert un jucător.

Nu mi s-a întâmplat până acum să cert un jucător care nu a pus interesul echipei înainte. De exemplu, Paraschiv se dedică foarte mult echipei, munceşte mult, sunt foarte mulţumit de el. Acum a marcat din penalty, îl felicit, vor veni şi golurile din acţiune.

Ianis a jucat 3 meciuri în 8 zile, a depus efort mare, la fel ca toţi jucătorii, am folosit cam aceeaşi echipă şi îl felicit pentru dubla sa.

Înainte de meciul cu Galați, le-am spus băieților că meciul cu CFR Cluj va fi mai ușor. Acum o să le spun: 'V-am mințit!'. Ne batem până în ultima etapă. Știm regulamentul. Până atunci, mă bucur că suntem pe locul șase.

Nu e o dezamăgire dacă ratăm play-off-ul. Obiectivul este să terminăm pe un loc mai bun în clasament decât sezonul trecut.

Vom vedea dacă se vor alinia planetele, este posibil. Şi încă ceva, ştiu că se tot zice de faptul că suntem în insolvenţă, dar vrem să devenim un club curat. Avem dreptul să fim în play-off, dacă ajungem acolo pe munca noastră", a spus Marius Măldărășanu. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!