Cele două echipe și-au dat întâlnire duminică după-amiază, în etapa #12 din sezonul regulat al SuperLigii României. La capătul celor 90 de minute, covăsnenii au înregistrat toate cele trei puncte.
Marius Măldărășanu și-a asumat umilința cu Sepsi OSK
Marius Măldărășanu a vorbit după meci despre evoluția elevilor săi. Mai mult, antrenorul sibienilor și-a asumat umilința cu Sepsi OSK, spunând că el e singurul vinovat.
”Da, suntem groggy. Ăsta e cuvântul. Toată săptămâna am vorbit de ce s-a întâmplat meciul trecut. Am așteptat reacție de la băieți. În fotbalul de azi trebuie să alergi. Dacă nu alergi... Ei erau sub noi în clasament. dar atunci când vrei să controlezi jocul și joci din glezne, apar greșelile.
Greșeli neforțate, care s-au întors împotriva noastră. Nu vreau să dau în jucători, eu sunt vinovat. Am luat opt goluri în două meciuri, uităm să facem faza defensivă, nu câștigăm dueluri
Aș fi penibil să găsesc o scuză, dar a fost o fază. A fost și un moment psihologic. A fost un corner, Chițu s-a lăsat jos, nu vrea să joace mingea, portarul e în poartă. La o astfel de fază sunt 8-9 jucători, nu am înțeles.
Știu că s-a schimbat regulamentul. Nu se mai dă așa ușor penalty la portar în șase metri. Am fost expuși și la 2-0 și la 3-0, am încercat să atacăm. Le-am spus că vreau să-i aud și eu acum. Mereu i-am încurajat, tot timpul le-am cerut să ridice capl din pământ.
Dar după un astfel de scor nu aveau ce să spună. Asta e, suntem o echipă mică”, a spus Marius Măldărășanu după meci.
FC Hermannstadt rămâne cu 13 puncte în clasament (locul 13), în timp ce Sepsi OSK urcă pe opt cu 14 puncte înregistrate după 12 etape desfășurate în campionat.