Fotbalistul a fost adus de la Sepsi OSK în iulie 2024, moment în care site-urile de specialitate îl estimau pe winger la 1,7 milioane de euro. Ștefănescu a semnat un contract cu FCSB valabil până la finele stagiunii 2028/29.

Marius Ștefănescu a rupt tăcerea despre o eventuală plecare de la FCSB

De când a ajuns la gruparea roș-albastră, fotbalistul născut la Caracal a bifat 20 de apariții în toate competițiile pentru FCSB, a reușit să-și treacă numele pe tabela de marcaj de cinci ori, dar și să paseze decisiv într-o situație.

Întrebat dacă s-a gândit că se va desparte de FCSB după ce a bifat evoluții sub așteptări în echipamentul roș-albastru, Marius Ștefănescu a mărturisit că nu i-a trecut nici prin gând asta și a punctat faptul că vrea să demonstreze că merită să joace pentru FCSB.

”Nu m-am gândit niciun moment să plec de la această echipă. Eu mi-am dorit să vin aici. Nu am cum să plec după un timp atât de scurt. Vreau să demonstrez în continuare că merit să fiu la această echipă”, a spus Marius Ștefănescu într-un interviu pentru Pro TV și Sport.ro.

  • În SuperLiga României, Ștefănescu a evoluat de 10 ori: de șapte ori a fost titular, de trei ori a intrat pe parcurs, iar de trei ori a rămas rezervă neutilizată

FCSB, în clasament

După 13 meciuri, formația dirijată de Elias Charalambous se află pe locul 6 cu 20 de puncte: cinci victorii, cinci remize și trei eșecuri au înregistrat roș-albaștrii.

Pentru campioana României urmeaz meciul cu Universitatea Craiova de duminică, 3 noiembrie, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 15 din sezonul regulat.