Giuleștenii au primit vizita ”lupilor galbeni” vineri seară. La capătul celor 90 de minute, Rapid și Petrolul au împărțit punctele, în etapa #18 din sezonul regulat al SuperLigii României.

În urma acestui rezultat, Rapid a rămas pe locul 7 cu 25 de puncte înregistrate, în timp ce Petrolul se situează pe locul 6 la două lungimi în fața giuleștenilor.

Marius Șumudică a explicat eșecul din Giulești + înțepătura: ”Am făcut în trei etape câte puncte avea echipa în primele șase”

Antrenorul Rapidului, Marius Șumudică, a explicat după meci faptul ”lupii galbeni” s-au apărat exemplar, iar elevii săi nu au reușit să gestioneze fazele din atac și să găsească spații libere.

De asemenea, Șumudică a mai punctat și că i-a oferit banderola de căpitan lui Răzvan Onea, în lipsa lui Cristi Săpunaru, datorită abilităților de conducere pe care le posedă fotbalistul.

În schimb, tehnicianul s-a abținut să comenteze gestul lui Aaron Boupendza către fanii rapidiști, când jucătorul a părăsit suprafața de teren.

”Într-un final, un rezultat echitabil. Și ei avut ocazii, și noi. Sunt un pic dezamăgit de modul în care am tratat jocul. În repriza secundă am schimbat sistemul de joc. Am pus mai multă presiune cu doi atacanți. Avem 1-0 și le spun mereu să înghețe jocul atunci când conducem. Nu am reușit să facem asta și în decurs de șase-șapte minute am luat gol. Le-am spus și le-am arătat că Tudorie marchează la colțul scurt. 

Nu am reușit să închidem linia mingii. Nu avem voie să luăm golul nostru. Din păcate, pe atacul nostru încă nu găsim soluții. Nu am găsit soluții să-i deschidem. Până acum spuneau că Rapid nu domină, uite că am dominat. Suporterii și-au făcut datoria ca deobicei. Ok, înțeleg că sunt dezamăgiți când pasăm în spate, dar de multe ori pasă în spate dă soluții. Din păcate noi nu am găsit soluțiile necesare să dăm gol.

Petrolul a stat foarte bine, a comprimat jocul, iar noi nu am reușit să găsim spații libere. Și nu am dat la poartă. Psihologic. Toată lumea știe ce înseamnă Siegrist. E un lider. Jucătorii erau preocupați să vadă ce au pățit. (n.r. despre accidentarea lui Siegrist) Psihologic, doar. Aioani a apărat bine. Într-un final. Nu am pierdut. Nu pierdem de șapte etape. Noi cu echipele din play-off am făcut doar rezultate de egalitate. Nu am pierdut cu FCSB, CFR, Petrolul. Am recuperat. În trei etape avem cinci puncte, cât avea în șase etape.

Îmi doream să câștig, dar, din păcate, am întâlnit o echipă care joacă împreună de mult timp. Asta înseamnă să joci cu dorință. Au venit cu lecția învățată, ne-au blocat foarte bine și nu am găsit soluții. (N.r. De ce Onea căpitan?) Pentru că e cel mai vechi jucător, are suflet. Vorbește în cabină, este lider. În lipsa lui Săpunaru, merită să poarte banderola de căpitan.

Eu vreau să-mi domin echipele adverse. Dar nu pot să transform peste noapte o echipă care a fost obișnuită să joace contraatac. E greu. Încă nu avem relațiile de joc. Astea se fac în timp, nu se pot face peste noapte. Am încercat să stabilizez primul 11. Sunt și momente când nu putem să desfacem și să câștigăm. Îmi pare rău că am avut 1-0 și nu am știut să gestionăm.

(n.r. gestul lui Boupendza) Nu vreau să comentez, el știe mai bine. E un jucător cu personalitate. Eu am făcut eforturi să-l aduc aici. E un jucător care a costat 18 milioane de euro în ultimii 3 ani! Nu e ușor să convingi un așa jucător”, a spus Marius Șumudică după meci.

  • Rapidiștii au deschis scorul în minutul 54, în urma autogolului lui Dumitriu. Petrolul a restabilit egalitatea în minutul 62, prin Tudorie

Cum arată clasamentul SuperLigii României