Marius Șumudică a răbufnit după Rapid - U Cluj 0-2: ”Nu se poate! Nu accept așa ceva”
Meciul dintre Rapid și U Cluj, încheiat cu scorul de 0-2, a închis etapa cu numărul 9 din Superliga României.
Rapid a fost condusă în Giulești încă din minutul 30, după ce Hildeberto Pereira a reușit să deschidă scorul, fiind servit excelent de Mamadou Thiam.
Marius Șumudică a efectuat trei schimbări imediat după pauză, dar nu a reușit să schimbe jocul echipei sale. Tot ardelenii au marcat prin experimentatul Dan Nistor, care a transformat un penalty în minutul 60.
După meci, antrenorul Rapidului a tras primele concluzii și s-a arătat total nemulțumit de prestația elevilor săi. Imediat după fluierul de final al partidei, Șumudică și-a cerut scuze în fața fanilor.
A fost prima înfrângere pentru Marius Șumudică (53 de ani) la Rapid, după victoria de la Iași, 2-1, și egalul de la Craiova, 1-1.
Marius Șumudică a răbufnit: ”Nu se poate! Nu accept așa ceva”
„N-am făcut nimic din ceea ce am lucrat două săptămâni. O scuză între ghilimele e că zece inși au fost plecați la echipele naționale. Fizic pierdem dueluri, am întâlnit o echipă bună, o echipă care joacă, mijlocul nu l-au schimbat niciodată. Ne-au pasat. Cred că e prima oară când Rapidul domină o echipă, am dus-o din stânga în dreapta și nu găsim soluții. Pe atac pozițional, în momentul de față, nu știm să jucăm. E greu să transformi o echipă care să joace pe atac pozițional. La duelurile unu contra unu pierdem și asta trebuie să lucrăm. Nu se acumulează așa peste zi, nu pot să-i încarc foarte bine.
Ce să zic? Nu mai are rost să discutăm ce a fost în urmă. Îmi asum, deciziile au fost ale mele. Am încercat pe final să joc un 4-4-2, să încerc să joc cu doi atacanți. Ne-a lipsit prospețimea, luciditatea. Așa nu putem, să nu ajungem în părțile laterale. Nu, așa ceva nu se poate. Este de meditat și vom vedea ce vom face mai departe. Așa nu... eu nu pot să accept ceea ce se întâmplă.
Ei au știut să facă fault tactic, noi n-am știut. Asta nu pot să te învăț eu, trebuie să simți. Dar asta e. Am început jocul bine, în a doua repriză 7-8 minute n-au ieșit din careu dar nu suntem lucizi.
Pe Grameni l-am scos deoarece am vrut să bag altceva la mijloc. Hromada mi-a zis că simte ceva, că are probleme musculare. Am fost nevoit să schimb, am jucat cu Kait număr 6, nu am altă soluție, nu am avut ce să fac. Trebuia să-l bag pe Rareș și am încercat să forțez. În benzi puteam să-i destabilizăm, dar din păcate foarte puțin.
E clar că avem nevoie de amândoi (n.r. - N'Jie și Boupendza). Echipa va arăta altfel cu cei doi jucători. E greu să transformi o echipă obișnuită să joace contraatacul într-o echipă care să atace și să domine jocul.
Îmi cer scuze în fața lor, este în totalitate greșeala mea astăzi. N-am putut mai mult, trebuia să-i facem fericiți pe fani. Nu se poate să arătăm așa! Nu se poate să joci acasă și să ia Rareș în ultimele minute cartonaș galben. Nu se poate! Meciul se câștigă cu sacrificiu. Eu nu accept așa ceva”, a spus Marius Șumudică, la flash-interviu.
Rapid - U Cluj 0-2. Marius Șumudică, prima înfrângere în Giulești
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj profită de pașii greșiți făcuți de urmăritoare și se distanțează în fruntea clasamentului. ”Studenții” au 21 de puncte și sunt la cinci distanță de locul doi, ocupat de Oțelul Galați. Dinamo completează podiumul, cu 15 puncte.
De partea cealaltă, Rapid a rămas cu o singură victorie după nouă etape și cu nouă puncte în clasament, la egalitate cu rivala FCSB.
În următoarea rundă, Universitatea Cluj va primi vizita celor de la Universitatea Craiova, în timp ce Rapid se deplasa pe terenul Unirii Sloozia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News